burdúf sn [At: LB / V: bor~, bordúș, ~ dúh, ~ dúj, ~ dúș, (reg) ~dúv, ~ túc, ~ rtúș / Pl: ~uri, (rar) ~ e/ E: nct] (Reg) 1 Peritoneul animalelor. 2 Vezica bovinelor. 3 (Pex) Pielea vezicii animalelor, care servea drept geam. 4 Stomac. 5 Sac primitiv confecționat din stomacul animalelor, folosit la păstrarea alimentelor. 6 Pungă laterală atașată la șa. 7 Parte a cimpoiului care se umflă cu aer. 8 (Pex) Cimpoi. 9 (Pex) Foaie. 10 (Pan) Pântece mare. 11 Partea convexă a semilunii. 12 Cutia de lemn a instrumentelor cu coarde, care produce rezonanța tonului. 13 Copil mic.

burdúv sn vz burduf

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.] – Et. nec.

BURDÚH s. n. v. burduf.

BURDÚȘ s. n. v. burduf.

BURDÚV s. n. v. burduf.

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.] – Et. nec.

BURDÚH s. n. v. burduf.

BURDÚȘ s. n. v. burduf.

BURDÚV s. n. v. burduf.

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burdúh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burdúv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.

BURDÚH s. n. v. burduf.

BURDÚV s. n. v. burduf.

HURDUF-BURDÚF adv. v. hurduz-burduz.

HURDUZ-BURDÚZ adv. Ca un obiect care, atîrnat de ceva, se bălăbănește; p. ext. legat burduf, legat fedeleș. De n-a vra cumva să vie, umflă-l în spinare și-adă aici, hurduz-burduz. ALECSANDRI, T. 964. Hurduz-burduz, Din Țarigrad adus, Sub laiță pus (Ceaunul). ȘEZ. IV 66. – Variantă: hurduf-burdúf (GOROVEI, C. 30) adv.

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pânză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.].

BURDÚH s. n. v. burduf.

BURDÚȘ s. n. v. burduf.

BURDÚV s. n. v. burduf.

burdúf s. n., pl. burdúfuri

burdúf s. n., pl. burdúfuri

BURDÚF s. 1. foale. (~ la cimpoi.) 2. v. coș. 3. țiplă. (~ la ferestre.)

BURDÚF s. v. burduhan, copcă, ochi, stomac.

BURDÚH s. v. abdomen, burtă, pântece.

BURDÚF ~uri n. 1) Sac făcut din piele netăbăcită sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru păstratul sau transportul diferitelor produse (brânză, făină, apă, vin etc.). * A fi ~ de carte a fi foarte învățat; a avea multă carte; a fi tobă de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strâns încât să nu poată face nici o mișcare; a imobiliza complet; a lega fedeleș; a lega cobză. A se face ~ (de mâncare) a mânca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mâncare. 2) Sac special, făcut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonică etc.). 3) Învelitoare din piele, pentru picioare, special amenajată în trăsurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din pânză cauciucată, care se montează pe laturile pasajului de comunicație între vagoanele de cale ferată. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

burduf n. 1. stomac de vită; 2. piele întreagă de capră, cusută în formă de sac, în care se pune untdelemn, brânză, etc.; 3. foale de suflat; 4. pielea dinainte la o trăsură mare, care în timp de ploaie apără pe călătorul dinăuntru sau de pe capră; 5. partea principală a vioarei; 6. gaură mare făcută în ghiață. [Dintr’un primitiv burd, înrudit cu burtă]. ║ adv. 1. umflat ca un burduf: îi făcu spinarea burduf de bătaie; 2. fig. îndopat: burduf de carte ISP.; 3. țeapăn: l’au legat burduf.

burdúf n., pl. urĭ (din burduh [var. din tîrbuh, tîrboc], de unde și rut. bordĭug, burdĭug, burduf. V. tîrban). Sac de pele de pus brînză, undelemn ș.a. Rar. Poclit la trăsură. Fig. Fam. A fi burduf de carte, a fi dobă de carte, a fi foarte învățat. I-a făcut spinarea burduf de bătaĭe, l-a bătut de ĭ-a unflat spinarea. L-a legat burduf, l-a legat fedeleș, țeapăn, foarte strîns. – În nord pl. și burduje, desagĭ de pele (cobúrĭ) p. călătorie călare.

BURDUF s. 1. foale. (~ la cimpoi, pentru apă etc.) 2. coș, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales in Mold.) poclit. (~ la o trăsură.) 3. țiplă. (~ la ferestre.)

burduf s. v. BURDUHAN. COPCĂ. OCHI. STOMAC.

burduh s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE.

BURDUF DE ÎMBARCARE pasaj articulat suspendat destinat deplasării pasagerilor din aerogară la aeronavă.

burdúh, burduhuri, s.n. – 1. Sac din piele netăbăcită; burduf. 2. Toc de pernă (ALR, 1972: 325). 3. Burduhan. 4. Copcă în gheață. 5. Pântece, burtă. – Var. a lui burduf (MDA); posibil cuvânt autohton (Brâncuș,1983), cf. alb. burdhë „sac”.

burdúh, -uri, s.n. – 1. Sac din piele netăbăcită; burduf. 2. Toc de pernă (ALR 1972: 325). 3. Burduhan. 4. Copcă în gheață. 5. Pântece, burtă. – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983).

BURDUF, -UH subst. 1. Burduh (16 B III 150); -an, olt. (AO VII 306); -osul, fam. (Buc). 2. Burduhar (17 B I 71; RI I 222). 3. Burdug, munt. („burduf”) (17 B III 240); -a, mold. (Sd VII 378); -an (Glos); -ani s. (Sur II); Burdughen b. (17 B 1 349). 4. Burduc ard. < subst. burduc „burduf” (etim. Pașca) -a s; -i t.; -ea (17 B III 552; Cîmp); – Barbu (Î Div). 5. Burduja, porecla lui Gh. Ștefan Vvd. (17 A III 132), < burduj „burduf”; – b. (Arh; Sd XXI; Vr); Burduje (Ard), > Burdujeni s., mold. 6. Burduș fam., ard. (Paș); -ești fam. (Vr). 7. Burduțe (16 B I 144), sau < Burdu + suf. -uț; cf. G. Pascu, Cîteva sufixe... 1914 p. 5).

a face (cuiva) spinarea burduf expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a lega (pe cineva) burduf / cobză expr. a lega (pe cineva) strâns ca să nu poată scăpa.

brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile.[1]

burduf de carte expr. foarte instruit, foarte erudit.[1]