burdușit definitie

2 intrări

21 definiții pentru burdușit

burdușí [At: CARAGIALE, T. I, 44 / V: bor~, ~ ují, ~ doșí / Pzi: ~ șesc / E: burduș + -i] (Reg) 1 vt A umple ceva până la refuz. 2 vt (Fig) A bate tare pe cineva. 3 vr A se umfla ca un burduf (1). 4 vr (D. fructele răscoapte) A se strica.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.
BURDUȘÍT, -Ă, burdușiți, -te, adj. (Fam.) 1. Îndesat, ticsit. 2. Scorojit, coșcovit. – V. burduși.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.
BURDUȘÍT, -Ă, burdușiți, -te, adj. 1. Îndesat, ticsit. 2. Scorojit, coșcovit. – V. burduși.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple (ceva) ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. O să ne burdușim pîntecele cu pepeni, cu lubenițe. STANCU, D. 256. Spor și îmbelșugare... să burdușiți pămîntul de grîu. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Tranz. (Uneori determinat prin «în bătăi») A bate zdravăn, a snopi, a stîlci în bătaie. Tot o va tîrnui mamă-sa acasă și tat’su tot o va burduși. PAS, 7.I 123. Dacă se băgau să-i potolească pe bătăuși, se alegeau burdușiți. PAS, L. I 77. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi, pînă ce trecu Dunărea. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ A trînti (pe cineva) îmbrîncindu-l; a buși. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul mobilei etc.) A se umfla (de umezeală sau de uscăciune); a se scoroji, a se coșcovi. Tot peretele s-a burdușit. 4. Refl. (Despre nori și ape) A se umfla (ca un burduf). Ici apa se scufundă, bolborosind ca suptă de gura unei viitori, colo se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. 407.
BURDUȘÍT, -Ă, burdușiți, -te, adj. 1. Umplut tare; îndesat, ticsit. 2. Scorojit, coșcovit. Case joase, tăiate pe din două de igrasie, cu păreții burdușiți. ARDELEANU, D. 14.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Despre ape) A se umfla. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. – Din burduș.
BURDUȘÍT, -Ă, burdușiți, -te, adj. 1. Îndesat, ticsit. 2. Scorojit, coșcovit. – V. burduși.
burdușí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușésc, imperf. 3 sg. burdușeá; conj. prez. 3 să burdușeáscă
burdușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușésc, imperf. 3 sg. burdușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. burdușeáscă
BURDUȘÍ vb. 1. v. îngrămădi. 2. v. coșcovi.
BURDUȘÍ vb. v. snopi, stâlci.
BURDUȘÍT adj. 1. v. îngrămădit. 2. v. coșcovit.
A BURDUȘÍ ~ésc tranz. pop. 1) (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns ca să încapă mai mult; a înghesui; a îndesa; a ticsi. 2) (spații limitate) A umple până la refuz; a ticsi. 3) A face să se burdușească. 4) fig. fam. (persoane) A snopi în bătaie; a bate zdravăn. /Din înv. burduș (burduf)
A SE BURDUȘÍ se ~éște intranz. 1) (despre tencuială sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se coși; a se scoroji. 2) (despre ape) A-și ridica nivelul; a ieși din maluri; a se revărsa; a irupe; a deborda. /Din înv. burduș (-burduf)
burdușì v. 1. a umfla pe cineva în bătăi: mă cam burdușise în spate PANN; 2. a se umfla și încovoia de uscăciune sau de umezeală (de scânduri); 3. a se muia foarte tare, a se face mălăieț (de poame); 4. a se face găunos (de arbori). [Din burduș = burduf (cf. burdușel): lit. a umfla ca un burduf].
burdușésc v. tr. (d. burduh, burduf). Unflu. Fig. Bat răŭ, coșesc, snopesc: l-a burdușit în bătăĭ. V. refl. Mă unflu. Mă îndoĭ de uscăcĭune: scîndurile se burdușesc. Mă moĭ, mă cofleșesc: perele s’aŭ burdușit. Mă fac găunos: copaciĭ se burdușesc.
burduși vb. v. SNOPI. STÎLCI.
BURDUȘI vb. 1. a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strîmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bicsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ în valiză toate cele necesare.) 2. a se coji, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții se ~.)
BURDUȘIT adj. 1. îndesat, înghesuit, îngrămădit, ticsit, (rar) tescuit, (reg.) bucșit. (Un geamantan ~.) 2. cojit, coșcovit, scorojit, (pop. și fam.) scofîlcit, (Mold. și Bucov.) coșcov. (Un perete ~.)

burdușit dex

Intrare: burduși
burduși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: burdușit
burdușit adjectiv