Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru burdușire

burdușí [At: CARAGIALE, T. I, 44 / V: bor~, ~ ují, ~ doșí / Pzi: ~ șesc / E: burduș + -i] (Reg) 1 vt A umple ceva până la refuz. 2 vt (Fig) A bate tare pe cineva. 3 vr A se umfla ca un burduf (1). 4 vr (D. fructele răscoapte) A se strica.
burdușíre sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: burduși] (Reg) 1 Umplere până la refuz Si: burdușeală (1). 2 Bătaie zdravănă Si: burdușeală (2). 3 Umflare până la refuz Si: burdușeală (3). 4 (Reg) Stricare a fructelor răscoapte Si: burdușeală (4).
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.
BURDUȘÍRE, burdușiri, s. f. (Fam.) 1. Acțiunea de a burduși. 2. Deformare accidentală a unui perete de tablă, cu formarea unei convexități. – V. burduși.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf (1); a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Rar; despre ape) A se umfla. 2. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din burduș.
BURDUȘÍRE, burdușiri, s. f. 1. Acțiunea de a burduși. 2. Deformare accidentală a unui perete de tablă, cu formarea unei convexități. – V. burduși.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple (ceva) ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. O să ne burdușim pîntecele cu pepeni, cu lubenițe. STANCU, D. 256. Spor și îmbelșugare... să burdușiți pămîntul de grîu. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Tranz. (Uneori determinat prin «în bătăi») A bate zdravăn, a snopi, a stîlci în bătaie. Tot o va tîrnui mamă-sa acasă și tat’su tot o va burduși. PAS, 7.I 123. Dacă se băgau să-i potolească pe bătăuși, se alegeau burdușiți. PAS, L. I 77. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi, pînă ce trecu Dunărea. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ A trînti (pe cineva) îmbrîncindu-l; a buși. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul mobilei etc.) A se umfla (de umezeală sau de uscăciune); a se scoroji, a se coșcovi. Tot peretele s-a burdușit. 4. Refl. (Despre nori și ape) A se umfla (ca un burduf). Ici apa se scufundă, bolborosind ca suptă de gura unei viitori, colo se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. 407.
BURDUȘÍ, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple ceva ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. (Despre ape) A se umfla. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se scoroji, a se coșcovi. – Din burduș.
burdușí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușésc, imperf. 3 sg. burdușeá; conj. prez. 3 să burdușeáscă
burdușíre (fam.) s. f., g.-d. art. burdușírii; pl. burdușíri
burdușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burdușésc, imperf. 3 sg. burdușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. burdușeáscă
burdușíre s. f., g.-d. art. burdușírii; pl. burdușíri
BURDUȘÍ vb. 1. v. îngrămădi. 2. v. coșcovi.
BURDUȘÍ vb. v. snopi, stâlci.
BURDUȘÍRE s. 1. v. îngrămădire. 2. v. coșcovire.
A BURDUȘÍ ~ésc tranz. pop. 1) (lucruri) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns ca să încapă mai mult; a înghesui; a îndesa; a ticsi. 2) (spații limitate) A umple până la refuz; a ticsi. 3) A face să se burdușească. 4) fig. fam. (persoane) A snopi în bătaie; a bate zdravăn. /Din înv. burduș (burduf)
A SE BURDUȘÍ se ~éște intranz. 1) (despre tencuială sau varul de pe pereți, despre placajul unei mobile etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se coși; a se scoroji. 2) (despre ape) A-și ridica nivelul; a ieși din maluri; a se revărsa; a irupe; a deborda. /Din înv. burduș (-burduf)
burdușì v. 1. a umfla pe cineva în bătăi: mă cam burdușise în spate PANN; 2. a se umfla și încovoia de uscăciune sau de umezeală (de scânduri); 3. a se muia foarte tare, a se face mălăieț (de poame); 4. a se face găunos (de arbori). [Din burduș = burduf (cf. burdușel): lit. a umfla ca un burduf].
burdușésc v. tr. (d. burduh, burduf). Unflu. Fig. Bat răŭ, coșesc, snopesc: l-a burdușit în bătăĭ. V. refl. Mă unflu. Mă îndoĭ de uscăcĭune: scîndurile se burdușesc. Mă moĭ, mă cofleșesc: perele s’aŭ burdușit. Mă fac găunos: copaciĭ se burdușesc.
burduși vb. v. SNOPI. STÎLCI.
BURDUȘI vb. 1. a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. și pop.) a strîmtora, (reg.) a bucși, (prin Transilv. și Mold.) a bicsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. și Transilv.) a desăgi, (Mold.) a găvozdi, (fig.) a căptuși. (A ~ în valiză toate cele necesare.) 2. a se coji, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții se ~.)
BURDUȘIRE s. cojire, coșcovire, scorojire, (pop. și fam.) scofîlcire. (~ peretelui.)

burdușire definitie

burdușire dex

Intrare: burduși
burduși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: burdușire
burdușire substantiv feminin