burácă sf [At: CIHAC II, 34 / Pl: ? / E: bură1 +-acă] 1-2 (Îvr) Bură2 (1) (mică). 3 (Reg) Negură groasă, deasă.

BURÁCĂ, burăci, s. f. (Reg.) Negură groasă, deasă. – Cf. bură.

BURÁCĂ, burăci, s. f. (Reg.) Negură groasă, deasă. – Cf. bură.

BURÁCĂ, burăci, s. f. (Reg.) Negură groasă, deasă. – Din bură + suf. -acă.

burácă (reg.) s. f., g.-d. art. burắcii; pl. burắci

burácă s. f., g.-d. art. burăcii; pl. burăci

BURÁCĂ s. v. ceață, negură, pâclă.

burácă f., pl. e și ăcĭ (cp. cu burhaĭ). Trans. (GrS. 1937, 185). Ceață.

buracă s. v. CEAȚĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ.