bunúț, ~ă a [At: SBIERA, P. 9 / Pl: ~i, ~e / E: bun + -uț] (Pfm) 1-2 (Destul de) bun (50). 3 (Îcs) ~-bunuț Foarte bun.

BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Fam.) Bunișor. ◊ Expr. bun-bunuț = foarte bun. – Bun + suf. -uț.

BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Bun + suf. -uț.

BUNÚȚ, -Ă, bunuți,-e, adj. (Popular și familiar) Diminutiv al lui bun. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. Cum l-au zărit preuteasa așa de sfîșiat și cu cojocul nou-nouț rupt... au început cu gura la dînsul și a-l sudui, că de ce s-au bătut... și de ce și-au rupt cojocul bun-bunuț. SBIERA, P. 9.

BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Din bun4 + suf. -uț.

bunúț (fam.) adj. m., pl. bunúți; f. bunúță, pl. bunúțe

bunúț adj. m., pl. bunúți; f. sg. bunúță, pl. bunúțe

BUNÚȚ adj. v. bunicel, bunișor.

bunuț adj. v. BUNICEL. BUNIȘOR.

bunuț, -ă adj. (foarte) bun