bunt definitie

13 definiții pentru bunt

bont2, boántă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.
bont1 sn [At: ALECSANDRI, T. 1618 / V: bunt / Pl: ~uri / E: pn bont, bunt] (Mol; înv) Răzvrătire.
bunt1 sn vz bont1
bunt2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: pn, rs бyнт] (Îvr) 1 Conspirație. 2 Răscoală.
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conspirație; răscoală. – Din pol., rus. bunt.
BUNT, bunturi, s. n. (Mold., învechit) Conjurație, răzvrătire, răscoală. Stați locului, copii, nu faceți bunt, că iepurele nu se prinde cu clopot. ALECSANDRI, T. 1618. – Variantă: bont (La TDRG) s. n.
BUNT, bunturi, s. n. (Înv. și reg.) Conjurație; răscoală. – Pol., rus bunt.
bunt (înv., reg.) s. n., pl. búnturi
bunt s. n., pl. búnturi
bunt (búnturi), s. n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaș, s. m. (rebel, răsculat); buntușnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare.
bunt n. Mold. răscoală, revoltă: vai de mine! o fi iar vr’un bunt AL. [Rus. BUNTŬ].
bunt și bont m., pl. urĭ (rut. bont, revoltă, d. germ. bund, alianță, coalĭțiune. V. bandă). Rar. Azĭ. Revoltă. V. zaveră.

bunt dex

Intrare: bunt
bunt substantiv neutru