Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru bunt

bont2, bo├ínt─â a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~n╚Ťi, boante / E: nct] 1 F─âr─â v├órf. 2 Cu v├órful tocit. 3 (D. degete ╚Öi membre) Scurt ╚Öi gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.
bont1 sn [At: ALECSANDRI, T. 1618 / V: bunt / Pl: ~uri / E: pn bont, bunt] (Mol; înv) Răzvrătire.
bunt1 sn vz bont1
bunt2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: pn, rs đ▒yđŻĐé] (├Ävr) 1 Conspira╚Ťie. 2 R─âscoal─â.
BUNT, bunturi, s. n. (├Änv. ╚Öi reg.) Conspira╚Ťie; r─âscoal─â. ÔÇô Din pol., rus. bunt.
BUNT, bunturi, s. n. (├Änv. ╚Öi reg.) Conspira╚Ťie; r─âscoal─â. ÔÇô Din pol., rus. bunt.
BUNT, bunturi, s. n. (Mold., ├«nvechit) Conjura╚Ťie, r─âzvr─âtire, r─âscoal─â. Sta╚Ťi locului, copii, nu face╚Ťi bunt, c─â iepurele nu se prinde cu clopot. ALECSANDRI, T. 1618. ÔÇô Variant─â: bont (La TDRG) s. n.
BUNT, bunturi, s. n. (├Änv. ╚Öi reg.) Conjura╚Ťie; r─âscoal─â. ÔÇô Pol., rus bunt.
bunt (înv., reg.) s. n., pl. búnturi
bunt s. n., pl. b├║nturi
bunt (b├║nturi), s. n. ÔÇô (Mold., ├«nv.) Rebeliune, r─âscoal─â. ÔÇô Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). ÔÇô Der. bunta╚Ö, s. m. (rebel, r─âsculat); buntu╚Önic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a r─âscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuv├«nt legat indirect de cele anterioare.
bunt n. Mold. r─âscoal─â, revolt─â: vai de mine! o fi iar vrÔÇÖun bunt AL. [Rus. BUNT┼Č].
bunt ╚Öi bont m., pl. ur─ş (rut. bont, revolt─â, d. germ. bund, alian╚Ť─â, coal─ş╚Ťiune. V. band─â). Rar. Az─ş. Revolt─â. V. zaver─â.

Bunt dex online | sinonim

Bunt definitie

Intrare: bunt
bunt substantiv neutru