bunică definitie

14 definiții pentru bunică

bunícă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 109 / Pl: ~ici / E: bun + -ică] 1 Mama mamei sau a tatălui. 2 Termen cu care se adresează cineva unei femei în vârstă. 3 (Îlav) Pe când era ~ a fată (mare) Demult.
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Fam.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; Bună, mamă-bună, mamă-mare. Poate că-i căzuse scump bunicii nenea Dumitrache. STANCU, D. 6. Cu pănd nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. IOSIF, PATR. 9. Bunica spunea, spunea înainte, și fusul sfîr, sfîr, pe la urechi, ca un bondar. DELAVRANCEA, V. V. 256. ◊ Expr. (Pe) cînd era bunica fată (mare) = demult. De cînd învăț eu la gimnaziu? – De cînd era bunica fată! SADOVEANU, N. F. 148. 2. Termen afectuos cu care se adresează cineva unei femei bătrîne. V. mătușă. Doamna îi răspunse: Bine, bunico; dacă așa vă este obiceiul p-aci, așa să facem. ISPIRESCU, L. 63.
BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată = demult. 2. Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Din bun2 + suf. -ică.
!bunícă s. f., g.-d. art. bunícii; pl. buníci
bunícă s. f., g.-d. art. bunícăi/bunícii/buníchii; pl. buníci
BUNÍCĂ s. mamă-mare, (pop.) bună, (înv. și reg.) mătușă, moașă, (reg.) bâtă, maică, mamancă, mamă bătrână, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă, (în limbajul copiilor) mamaie.
BUNÍCĂ ~ci f. 1) (folosit și drept cuvânt de adresare) Femeie luată în raport cu nepoții săi; mama tatălui sau a mamei; mama-mare. * De (sau pe) când era ~ca fată (mare) de demult. [G.-D. bunicăi/bunicii/bunichii] /bun + suf. ~ică
bunică f. mama mamei sau a tatălui. [V. bun].
BUNI s. mamă mare, (pop.) bună, (înv. și reg.) mătușă, moașă, (reg.) bîtă, maică, mamaie, mamancă, mamă bătrînă, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă.
Bunica s. pr. (glum.) poreclă dată omului politic Ion Iliescu.
de când era bunica fată expr. v. de când Adam Babadam.
pe când era bunica fată expr. demult, cu mult timp în urmă, pe vremuri

bunică dex

Intrare: bunică
bunică substantiv feminin admite vocativul