bunișór, ~oáră a [At: DOSOFTEI, V. S. 166 / Pl: ~i, ~oare / E: bun + -ișor] 1- 26 (Destul de) bun (1-3, 25-29, 32, 33, 40-42).

BUNIȘÓR, -OÁRĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun; bunuț, bunicel. – Bun + suf. -ișor.

BUNIȘÓR, -OÁRĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun; bunuț, bunicel. – Bun + suf. -ișor.

BUNIȘÓR, -OÁRĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun. 1. v. bun (I). Fiindcă ești așa de bunișor, fă, mă rog, ca cine se va sui în părul acest care umbrește ușa mea, să nu se poată coborî de n-oi vrea eu. NEGRUZZI, S. I 84. 2. v. bun (III). Vin bunișor. Stofă bunișoară. 3. v. bun (VI). Are o avere bunișoară. ▭ Plînseră amîndoi un timp bunișor. RETEGANUL, P. II 56.

BUNIȘÓR, -OÁRĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun4.

bunișór adj. m., pl. bunișóri; f. bunișoáră, pl. bunișoáre

bunișór adj. m., pl. bunișóri; f. sg. bunișoáră, pl. bunișoáre

BUNIȘÓR adj. v. bunicel.

BUNIȘÓR ~oáră (~óri, ~oáre) (diminutiv de la bun) Care este aproape bun; mai bun decât rău. /bun + suf. ~ișor

BUNIȘOR adj. bunicel, (pop.) bunuț. (Un lucru ~.)