bunéțe sf [At: PALIA (1582), ap. GCR 538/10 / V: ~eáță, ~ță / E: bun + -ețe] 1 (Reg) Bunătate (1). 2 (Reg) Binețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -ețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -ețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Din bun4 + suf. -ețe.

bunéțe (reg.) s. f., art. bunéțea, g.-d. art. bunéții; pl. bunéți

bunéțe s. f., art. bunéțea, g.-d. art. bunéții; pl. bunéți

bunéțe s. f., pl. buneți (bunețe)

BUNÉȚE s. v. blândețe, bunătate.

binețe pl. Tr. salutări: făcură binețele cuvenite. [Lit. bunătăți (cf. Tr. și bunețe), în sens de amabilități].

bunețe s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.