bumbará sf vz cumbara

cumbara sf [At: NECULCE, ap. LET. 291/37 / V: (înv) bum~, com~, gum~ / Pl: ~le / E: tc kumbara] (Trî) 1 Ghiulea. 2 Piuă.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Învechit) Obuz. Mortierele se numeau pive și abuzurile, cumbarale. BĂLCESCU, O. I 126. – Variantă: bumbará (TEODORESCU, P. P. 482) s. f.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele

cumbará s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále

CUMBARÁ s. v. mortier, obuz.

cumbará (cumbarále), s. f. – 1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv. – Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.

bumbarà f. odinioară, obuz pentru asvârlitul bombelor: cu tunuri și bumbarale POP. [Compromis popular între bumbă («bombă») și sinonimul său arhaic cumbara].

bumbará V. cumbara.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).

cumbara s. v. MORTIER, OBUZ.

BUMBARÁ subst. < tc. „obuz” (Șăin II) și kumbara cu ac. sens. 1. Bumbara b. (Sur I). 2. Bumbaru, Ioan, mold., act. 3. Bumbur (C Ștef); -a, olt. (16 B I 106); Bumbărești s. (Dm). 4. Bomborăști s. (Giur 226). 5. Cumbara, b. (Giur 277).