bumbăcí [At: COSTINESCU / Pzi: ~ cesc / E: bumbac + -i] 1 vt (Înv) A căptuși cu bumbac (7). 2 vr A se face moale ca bumbacul (7). 3 vt A bate zdravăn pe cineva.

BUMBĂCÍ, bumbăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vătui1. ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din bumbac.

BUMBĂCÍ, bumbăcesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vătui1. ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din bumbac.

BUMBĂCÍ, bumbăcesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A căptuși cu bumbac; a vătui.

BUMBĂCÍ, bumbăcesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A căptuși cu bumbac; a vătui. ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din bumbac.

bumbăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bumbăcésc, imperf. 3 sg. bumbăceá; conj. prez. 3 să bumbăceáscă

bumbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3pl. bumbăcésc, imperf. 3 sg. bumbăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bumbăceáscă

BUMBĂCÍ vb. v. snopi, stâlci, vătui.

BUMBĂCÍRE s. v. vătuire, vătuit.

bumbăcésc v. tr. Vest. Căptușeșc cu bumbac. Fig. Iron. Bat, cĭomăgesc (de-l fac moale ca bumbacu).

bumbăci vb. v. SNOPI. STÎLCI. VĂTUI.

bumbăcire s. v. VĂTUIRE. VĂTUIT.

bumbăci, bumbăcesc v. t. a bate