buluc definitie

15 definiții pentru buluc

bulúc [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 16/31 / V: ~úg / Pl: ~uri / E: tc bilik] 1 sn (Mil; iuz) Unitate tactică ce corespundea unei companii de soldați. 2 sn (Pex) Ceată de oameni înarmați. 3-4 sn (Pex; iuz; d. obiecte) Număr sau cantitate mare Si: grămadă. 5 av În masă compactă Si: laolaltă, deodată. 6 sn Gloată.
BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Unitate militară tactică având aproximativ efectivul unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük.
BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük.
BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strînși la un loc; mulțime, grămadă, droaie, gloată. Curgeau [oamenii] pe uliță, o umpleau de umbre negre și de glasuri ce creșteau în strigăte și zarvă. Pe marginile bulucului unii alunecau în șanț. DUMITRIU, B. F. 71. Aruncă și el centura cu. pistolul cum observa că fac toți cei din bulucurile adunate. SADOVEANU, M. C. 107. Cînd a ieșit Coș din bulucul celorlalți sfetnici și a făcut doi pași, împăratul a ridicat fruntea și s-a uitat la el posomorit. SADOVEANU, D. P. 89. ♦ (Adverbial) a) în masă (compactă), în rînduri strînse, cu grămada, cu droaia, grămadă. E mai bine să ne. găsească pe toți buluc. PAS, L. I 17. După rînduiala călăreților osmanlii... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc, că aveau pîlc de zece înainte, care să lumineze calea. SADOVEANU, F. J. 705. Iată-i toți buluc! ALECSANDRI, T. I 98. b) Unul peste altul, toți deodată, năvălind, îmbulzindu-se, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. V. buzna. O împușcătură... ne-a scos buluc afară. SADOVEANU, P. S. 127. Înhăță pe Ana și pe Antonia de după gît și ieși cu amîndouă buluc pe ușă. HOGAȘ, M. N. 42. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra, ALECSANDRI, P. P. 131. 4 Fig. Belșug. Pe pîrăul care se împînzea la vale din butucul izvorului, înverzea o țesătură de buruiană străină, cu foaia grasă și lucie. SADOVEANU, F. J. 376. 2. (În vechea organizare a armatei din Țările Romînești) Unitate tactică, detașament corespunzînd aproximativ efectivului unei companii de soldați; p. ext. ceată de oameni înarmați. V. pîlc. Cu mare strășnicie a pătruns măria-sa în ordii, cît nimic nu-i putea sta în cale. Iar bulucurile sale de țărani și cazacii de la Nipru îl sprijineau. SADOVEANU, O. I 5.
BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; gloată, droaie. ♦ (Adverbial) a) În masă, în rânduri strânse, cu grămada. b) Unul peste altul, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate tactică corespunzând aproximativ efectivului unei companii; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Tc. böllük.
bulúc s. n., pl. bulúcuri
bulúc s. n., pl. bulúcuri
BULÚC s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. droaie, gloată, grămadă, valvârtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (IST.) ceată, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ul avea aproximativ efectivul unei companii.)
bulúc (bulúcuri), s. n.1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan); bulucbășie, s. f. (companie).
BULÚC1 adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, înghesuindu-se. /<turc. bölük
BULÚC2 ~uri n. 1) Mulțime mare de oameni, strânși la un loc în dezordine; droaie; gloată. 2) (în evul mediu) Unitate militară formată din mercenari, având aproximativ efectivul unei companii. /<turc. bölük
buluc n. companie de soldați (în oștirea turcească sau în cea pământeană a seimenilor și arnăuților): agii ienicerilor și ai bulucilor BĂLC. [Turc. BULUK, corp de trupe]. ║ adv. Mold. grămadă, unul peste altul: intră buluc în ogradă CR. [Adică în massă compactă (ca un regiment de seimeni sau neferi): termen primitiv militar cu sensul generalizat].
1) bulúc n., pl. urĭ (turc. bölük, detașament, companie; ngr. bulúki, bg. sîrb. bulĭuk, turmă. V. bulubașă). Escadron de arnăuțĭ și de seĭmenĭ în vechea oaste românească orĭ la Turcĭ, Ungurĭ și Leșĭ.
2) bulúc n., pl. urĭ (turc. bolluk, belșug). Mare cantitate, berechet: buluc de lumînărĭ. Adv. În masă compactă, cu grămada, unu peste altu: caliciĭ veneaŭ buluc. Direct, năvălind: venea buluc spre mine. V. busna, ghĭotura, podmol.
BULUC s., adv. 1. s. bandă, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (~ de oameni.) 2. (adv.) droaie, gloată, grămadă, valvîrtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (MIL.) ceată, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.)

buluc dex

Intrare: buluc
buluc substantiv neutru