bulhác sn [At: CREANGĂ, GL. / V: băl~, bâlhoacă, Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Smârc.

BULHÁC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Et. nec.

BULHÁC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Et. nec.

BULHÁC, bulhace, s. n. (Mold.) Băltoacă, mlaștină. Și-aduc apa în căldare Și-o varsă și face bulhac. CORBEA, 16. Și numai ce iată că vede în bulhac o scroafă cu: doisprezece purcei. CREANGĂ, P. 75.

BULHÁC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă, mlaștină.

bulhác (reg.) s. n., pl. bulháce

bulhác s. n., pl. bulháce

BULHÁC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bulhac n. Mold. băltoacă: până ce dă peste un bulhac CR. [Origină necunoscută].

bulhác și bîlhác n., pl. e și urĭ (din *bulvac, *bîlvac, rudă cu bg. bŭlvóč, borîtură, d. bŭlvam, vărs, borăsc. V. bulhărie, bîlc și bolbotină). Est. Băltoagă, mlaștină: a trăĭ acolo unde-s malurĭ de mămăligă și bulhace de lapte acru (Btș.); șesu plin de bîlhace și mocirlă, Prutu și bîlhacurile de pe șesu Horinciĭ (VR. 1909, 8, 176).

bulhac s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.