bulgár, ~ă [At: I. IONESCU, C. / V: băl-, bol-, -gắr / Pl: ~i, ~e / E: vsl бaъгapини] 1 smp Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei unde, în sec. VII-IX a fost asimilată de slavi, care i-au luat numele. 2-3 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Bulgariei. 4-5 smf, a (Om) originar din Bulgaria. 6 smp Populația care locuiește în Bulgaria. 7-9 Care aparține Bulgariei (sau bulgarilor (1, 6)) Si: bulgăresc (1-3). 10-12 a Specific Bulgariei sau bulgarilor (1, 6) Si: bulgăresc (4-6) 12-15 a Care provine din Bulgaria sau de la bulgari (1, 6) Si: bulgăresc (7-9). 16 sf Limba bulgară.

búlgăr1 sm [At: LB / V: bulg, ~e / Pl: ~i / E: nct] Bucată compactă dintr-o materie solidă (mai ales de pământ).

búlgăr3, ~ă a vz bulgar

búlgăr2 sm [At: LB / Pl: ~i / E: mg polgár (meșter)] (Reg; mgm) Primar.

búlgăre sm vz bulgăr1

bulgăroáică sf [At: DA ms / Pl: ~ice / E: bulgar + -oaică] 1-2 Femeie care face parte din populația de bază a Bulgariei (sau este originară din Bulgaria).

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de Nord-Est a Bulgariei de astăzi, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. S. m. Persoană care face parte din populația Bulgariei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor (1), privitor la Bulgaria ori la bulgari; bulgăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.

BÚLGĂR, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: búlgăre s. m.] – Et. nec.

BÚLGĂRE s. m. v. bulgăr.

BULGĂROÁICĂ, bulgăroaice, s. f. Femeie care face parte din populația Bulgariei sau este originară de acolo. – Bulgar + suf. -oaică.

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. pl. Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei; bulgăresc. ◊ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.

BÚLGĂR s. m. v. bulgăre.

BÚLGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: búlgăr s. m.] – Et. nec.

BULGĂROÁICĂ, bulgăroaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Bulgar + suf. -oaică.

BULGÁR1, bulgari, s. m. Persoană făcînd par.te din populația de bază a R. P. Bulgaria sau originară de acolo. Cei doi vîslași erau bulgari. DUMITRIU, B. F. 158.

BULGÁR2, -Ă, bulgari, -e, adj. Care ține de sau se referă la R. P. Bulgaria; al bulgarilor; bulgăresc. Poporul bulgar. Literatura bulgară. ▭ În sec. al IX-lea și al X-lea se formează statul feudal bulgar. IST. R.P.R. 56.

BÚLGĂR s. m. v. bulgăre.

BÚLGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă, solidă (de obicei de formă sferică) de pămînt sau dintr-o materie oarecare. Văzu de-o parte și de alta, ogoarele negre, printre bulgării cărora ieșeau sulițele verzi ale ierbii. DUMITRIU, B. F. 159. Zvîrrr! de vreo două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. CREANGĂ, A. 49. – Variantă: búlgăr (LESNEA, I. 117, GOGA, P. 40) s. m.

BULGĂROÁICĂ, bulgăroaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a R. P. Bulgaria sau care este; originară de acolo.

BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Slav (v. sl. blŭgarinŭ).

BÚLGĂR s. m. v. bulgăre.

BÚLGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă, solidă, dintr-o materie oarecare, mai ales de pământ. [Var.: búlgăr s. m.]

BULGĂROÁICĂ, bulgăroaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Din bulgar + suf. -oaică.

bulgár adj. m., s. m., pl. bulgári; adj. f. bulgáră, pl. bulgáre

bulgáră (limbă) s. f., g.-d. art. bulgárei

!búlgăr/búlgăre s. m., pl. búlgări

bulgăroáică s. f., g.-d. art. bulgăroáicei; pl. bulgăroáice

bulgár s. m., adj. m., pl. bulgári; f. sg. bulgáră, pl. bulgáre

bulgáră (limba) s. f., g.-d. art. bulgárei

búlgăre/búlgăr s. m., pl. búlgări

bulgăroáică s. f., g.-d. art. bulgăroáicei; pl. bulgăroáice

BULGÁR adj. v. bulgăresc.

BÚLGĂRE s. 1. cocoloș, (reg.) bruș, (Transilv. și Ban.) surducă. (Un ~ de pământ.) 2. drob, grunz, (pop.) zgrunț, zgrunțur. (~ de sare.)

bulgár (bulgári), s. m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s. f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s. n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s. f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s. n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.

BULGÁR1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Bulgariei sau populației ei; din Bulgaria. /<sl. bugarinu

BULGÁR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /<sl. bugarinu

BULGÁRĂ f. art. Limba bulgarilor. /<sl. bugarinu

BÚLGĂRE ~i m. Bucată mare și compactă, de obicei de formă sferică, dintr-un material solid (pământ, zăpadă etc.); bolovan. [Var. bulgăr] /Orig. nec.

BULGĂROÁICĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /bulgar + suf. ~oaică

Bulgari m. pl. popor barbar, venit de pe țărmul Voltei, se așeză către sec. VII în ținuturile coprinse între Nistru, Dunăre și Balcani, unde se contopi cu desăvârșire în mijlocul populațiunilor slave, adoptându-le traiul, limba, religiunea și supraviețuindu-le singur numele. Astfel contopiți, ei fundară pe ambele maluri ale Dunării un regat puternic, care dură aproape două secole (880-1018). Imperiul româno-bulgar, întemeiat de Asanești, dură până la 1393, când Bulgaria căzu sub stăpânirea Turcilor și rămase astfel până la 1878. Astăzi, în număr de peste 5 mil., Bulgarii formează o ramură a Slavilor meridionali, în Peninsula balcanică. După răsboiul balcanic din 1912-1913, la început victorios iar la urma dezastros pentru Bulgari, aceștia cedară României Cadrilaterul; ei înșiși obținură o însemnată augmentare teritorială în Macedonia și Tracia, populația lor sporind în acelaș timp cu aproape un milion locuitori. Aliații Germanilor în răsboiul mondial (1914-1918), Bulgarii au invadat Muntenia și Serbia. Siliți să capituleze, ei suferiră în 1919 consecințele Tractatului dela Versailles.

bulgăre m. 1. bucată mai mult sau mai puțin rotundă (de pământ, zăpadă, sare, etc.); 2. fig. bulgări de lumină EM. [Singular refăcut din pluralul lui bulg (Tr. bulg de aur POP.), înrudit cu bulugheană și cu bulz].

Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.

Vasile m. numele a 2 împărați din Orient: VASILE I (Macedonicul), întreprinse reforma legilor (867-886) și VASILE II (Bulgaroctonul sau Omorîtorul de Bulgari), supuse pe Bulgari după un răsboiu de 20 de ani (976-1025).

búlgăre m. (cp. cu bulz). Bulz de pămînt (orĭ și de mămăligă, de unt, de brînză orĭ de altă materie nu prea dură, că atuncĭ se numește bolovan): băĭețiĭ aruncaŭ cu bulgărĭ uniĭ într’alțiĭ. V. boț.

BULGAR adj. bulgăresc. (Cultura ~.)

BULGĂRE s. 1. cocoloș, (reg.) bruș, (Transilv. și Ban.) surducă. (Un ~ de pămînt.) 2. drob, grunz, (pop.) zgrunț, zgrunțur. (~ de sare.)

bulgár, bulgari, s.m. – (onom.) Bulgari, poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos (Lăpuș): „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș”. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a localității Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se termina la hotarele satului sau ale regiunii (a se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgar(in)ǔ (DER, DEX).

bulgár, -i, s.m. – Poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos-Lăpuș: „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș”. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a loc. Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se mărginea la hotarele satului sau ale regiunii (A se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgarinǔ.

BULGÁRĂ s. f. (cf. v. sl. blŭganinŭ): limbă slavă din grupul meridional, vorbită de bulgarii din Bulgaria și de cei răspândiți în Ucraina, în Iugoslavia, în România etc., urmași ai slavilor din Peninsula Balcanică, denumiți astfel după numele unei populații de origine turcică (altaică) venită de pe Volga și Kama în această zonă și asimilată de slavii din sud. Folosește alfabetul chirilic (ca și sârba, macedoneana, rusa, ucraineana și bielorusa). Se diferențiază de celelalte limbi slave prin faptul că, deși are articol, nu posedă flexiune nominală. Primele atestări de limbă b. veche (denumită și „slavonă” sau „slavonă bisericească”) datează din secolele al IX-lea – al XII-lea și ele reprezintă, în același timp, și primele atestări de limbă slavă: este vorba de scrierile religioase ale călugărilor Chiril și Metodiu din zona Salonicului, traduse după originale grecești și scrise cu un alfabet (atribuit lor de către unii cercetători) creat după cel grecesc (cu minuscule – glagolitic, iar cu majuscule – chirilic), alfabet împrumutat apoi de majoritatea popoarelor slave (cu excepția polonezilor, a cehilor, a slovacilor, a croaților, a slovenilor și a sârbilor lusacieni care au adoptat alfabetul latin). Limba b. cunoaște trei etape în istoria sa: vechea bulgară sau slavona (sau slavona bisericească) – între secolele al IX-lea și al XI-lea; bulgara medie – între secolele al XI-lea și al XV-lea; bulgara nouă (modernă) – între secolele al XVI-lea și secolul al XX-lea. Limba literară b. s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Limba b. a exercitat o puternică influență asupra idiomului megleno-român din Meglenia. Existența unor elemente lexicale de proveniență bulgară în limba română și a unor elemente lexicale de proveniență română în limba b. i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență bulgară asupra limbii române și, invers, despre o influență română asupra limbii bulgare, explicabile prin bilingvismul româno-bulgar, prin conviețuirea și vecinătatea istorică statală a celor două popoare.

BULGAR etnic. 1. Bulgarul, Badea (16 B II 116). 2. Bulgarin (Dm), < rus бългapин „bulgar”. 3. Burgarul, Pantazi, sluger (Aș Br 149).

BULGĂR subst. 1. – țig. (16 B I 84). 2. Bulgă, olt. (17 B IV 228) < subst. bulg, variantă la bulgăre (DLR).

Viburnum opulus forma Roseum L. (var. sterile DC.). Varietate care are toate florile sterile, dispuse în umbele sau capitule sferice, mari, albe, ce apar primăvara tîrziu-vara devreme. Datorită inflorescenței sale globuloase și a coloritului este cunoscută sub numele de « Boule de neige» (« Bulgăre de zăpadă ») întîlnit des în parcuri și grădini. Are port scund și frunze pestrițe.

bulgăr, bulgări s. m. 1. (intl.) aur. 2. izolator.