bulbucare definitie

2 intrări

17 definiții pentru bulbucare

bulbúc sm [At: LB / V: bolbóc, borbóc, ~ úș / Pl: ~uci / E: fo] 1-3 Bășică de apă (de săpun, de spumă etc.). 4 Corp sferic. 5 Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globoase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotite de lege Si: bâlbor, bulbor, bulbucel-de-munte, gloanță, măr-auriu, fusta-rândunelii (Trollius europaeus). 6 Vârtej de apă. 7 (Lpl) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium).
bulbucá [At: LB / V: bolbocá / Pzi: (3) bulbúcă / E: ns cf bulbuc] 1 vr (D. apă) A face bulbuci (1). 2 vr (Fig; d. oameni) A se mânia. 3 vr A ieși în relief, formând o umflătură. 4-5 vtr (D. ochi) A (se) holba.
bulbucáre sf [At: MDA ms / Pl: ~cări / E: bulbuca] 1 Umflare. 2 Holbare.
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
BULBUCÁ, bulbuc, vb. I. (Obișnuit la pers. 3) 1. Refl. (Despre ochi) A se deschide tare (ieșind din orbite) și a privi fix (de groază sau de mînie); a se holba, a se bleojdi. Ochii lui se bulbucară, furioși, către locul unde se afla cobzarul. PAS, L. I 19. Tranz. Oarță clătină din cap și bulbucă ochii spre cer. C. PETRESCU, R. DR. 53. 2. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci, bășici.
BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).
bulbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 bulbúcă
bulbucá vb., ind. prez. 1 sg. bulbúc, 3 sg. și pl. bulbúcă
BULBUCÁ vb. v. holba.
BULBUCÁRE s. v. holbare.
A BULBUCÁ bulbúc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce. /<lat. volvicare
A SE BULBUCÁ se bulbúcă intranz. (despre ochi) A ieși din orbite (de frică, groază, furie etc.). /<lat. volvicare
bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].
2) bulbúc (mă) a v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.
BULBUCA vb. a (se) căsca, a (se) holba, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgîi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgîmboia. (~ ochii.)
BULBUCARE s. căscare, holbare, mărire, umflare, zgîire, zgîit, (pop. și fam.) belire, bleojdire, (pop.) boboșare, boldire. (~ ochilor.)

bulbucare dex

Intrare: bulbuca
bulbuca verb grupa I conjugarea I
Intrare: bulbucare
bulbucare