bujór sm [At: PANȚU, PL. / V: baj~, boj~, bújă, ~ oară, bușór / Pl: ~i / E: vsl бyжoyp] 1 Plantă ierboasă de grădină, înaltă, cu frunze mari, cu rădăcina în formă de bulb, cu flori mari de culoare roșu-închis, roz sau alb (Paeonia officinalis) Si: bujor-roșu, băbărujă, rujă-de-Rusalii, rujioară, rușioară. 2 (Spc; îcp) Denumire dată focului pentru a îmblânzi spiritele care sălășluesc în el și-l fac să trosnească. 3 (Reg) Busuioc-roșu (Amaranthus caudabus). 4 Planta Orchis militaris Si: (reg) poroinic. 5 Planta Orchis purpurea Si: (reg) poroinic. 6 (Îc) -de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 7-8 (Pan) Bou (sau vițel) cu părul roșu. 9 (Fig; lpl) Obraji roșii. 10 (Îs) ~ românesc Specie de bujor ocrotită de lege cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica).

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Numele unor plante erbacee din familia ranunculaceelor, dintre care una (numită și bujor-de-grădină), cu flori mari roșii, roz sau albe, se cultivă în grădină ca plantă ornamentală, iar alta (numită și bujor-de-cîmp) are flori roșii ca sîngele (Paeonia). Cu hore noi vom desfunda înaltul Tăriilor aprins ca un bujor. BENIUC, V. 45. Ieșisem din pădure și ne apropiam de vadul apei... Aproape de drum, în finul plin de rouă, observarăm niște flori roșii. Tata opri trăsura. – Sînt bujori-de-cîmp. Du-te de-i culege. GALACTION, O. I 327. Întii zi-i rodnicului soare... Să taie firele luminii Ce torc bujorilor vestmîntul. TOMA, C. V. 92. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Lumea fără de feciori, Grădină fără bujori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. ◊ (Metaforic) Era un bujor de flăcău cînd l-au luat în armată, se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. Un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce îți era. DELAVRANCEA, S. 213. Șede bătrînul Novac... Cu cincizeci de finisori, Tinerei, mîndri bujori. ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ (Ca termen, alintător pentru copii) Dragi bujori, copiii mei! COȘBUC, P. I 130. ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. În pălărie cu flori Și pe față cu bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor-de-grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor-de-câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Bg. božur.

bujór s. m., pl. bujóri

bujór s. m., pl. bujóri

BUJÓR s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, rușioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

BUJÓR s. v. busuioc roșu, palma-maicii-domnului, poroinic, salep.

BUJOR-DE-MÚNTE s. v. smirdar.

bujór (-ri), s. m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). – Megl. băjur. Sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich, Lexicon, 35); cf. bg., sb., cr., slov. božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. – Der. bujorel, s. m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.); îmbujora, vb. (a se înroși, a se aprinde la față).

BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roșii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. * ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roșii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roșeață naturală a obrajilor. /<bulg. božur

bujor m. 1. plantă de grădină cu frumoase flori roșii sau albe (Paeonia); 2. fig. frumos ca un bujor: un bujor de fată. [Slav. BOJURŬ].

Bujor m. vestit haiduc de pe la începutul secolului al XIX-lea și numit astfel după coloarea părului său.

bujór m. (vsl. božurŭ, „șofran”; bg. sîrb. božur, „bujor”). O plantă ranunculacee cu florĭ marĭ și frumoase roșiĭ, roșiatice saŭ albe (paeónia). Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ: bujoriĭ (saŭ trandafiriĭ) din obraz. Frumos ca un bujor, frumos la față.

bujor s. v. BUSUIOC-ROȘU. PALMA-MAICII-DOMNULUI. POROINIC. SALEP.

BUJOR s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, rușioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

bujor-de-munte s. v. SMIRDAR.

BUJOR, Paul (1862-1952, n. Berești), biolog și scriitor român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași, Codirector al „Vieții românești”. Studii de anatomie comparată, hidrobiologie și biologie experimentală. Creator, alături de Gr. Antipa, al școlii românești de hidrobiologie. Schițe și nuvele inspirate din viața țărănimii („Mi-a cîntat cucu-n față”).

BUJOR, Rodica (pe numele adevărat Nedelea Eugenia) (1914-1995, n. Voinești, jud. Dîmbovița), cîntăreață română de muzică populară. Repertoriu de cîntece din toate provinciile României Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.

IONESCU-BUJOR, Constantin (1908-1970, n. București), matematician român. Prof. univ. la București. A studiat transformările simetrice sau perfect simetrice, a determinat invarianții grupului liniar de transformări format prin omoteții și proiectii pe un vector constant.

BUJOR subst. 1. – b. (16 B IV 444); -u, -eni, -eanca ss. 2. Bujorea, olt. (AO XIX 115) 3. Bujora t. (Mus); Vadul Bujorăi (16 B II 360). 4. Bojor, V., ard., act.; Bojora, țig., 1501 (16 B I 8); Bojoran, P., mold.; – s. (17 B II 59); ocina Bojoranească (ib. 214); Bojorești zis și Bujorăscu t. (Ind 13 – 16 B).. Cu afer. excepțional: prob. Jora v. Gheorghie.

PAEONIA L., BUJOR, fam. Ranunculaceae. Gen originar din Asia, America și Europa, 33 specii perene, erbacee sau semilemnoase, semiarbuști cu rădăcini tuberoase și tulpină dreaptă, cilindrică, brăzdată și glabră. Frunze sectate pînă la bază, lung-pețiolate, pe ambele fețe glabre. Flori mari, 6 sepale inegale, 8-11 petale lungi de cca 6 cm, cu cele mai variate culori (albe, roz, crem, roșii etc.), învoite, semiînvolte sau simple, stamine numeroase. Fructe compuse din cîteva folicule mari, polisperme, păroase.

Paeonia romanica Brîndza, « Bujor românesc ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, roșii-sîngerii (5-6 sepale inegale, 8-11 petale, 2-4 carpele tomentoase, staminele glabre, stigmat roz sau purpuriu, lameliform) așezate în vîrful unor pedunculi glabri. Frunze glabre, verzi, lung-pețiolate. Plantă erbacee, perenă, cu rădăcini fibroase, fasciculate, terminate prin tuberculi oblong-eliptici sau moniliformi, cărnoși. Tulpină glabră, erectă, cilindrică, sulcată.

RHODODENDRON L., TRANDAFIR DE MUNTE, BUJOR DE MUNTE, RODODENDRON, AZALEE, fam. Ericaceae. Gen originar din estul Asiei, cca 1 000 specii, arbori la subarbuști cu frunze alungit-lanceolat-eliptice, eliptic-lanceolate, ovat-eliptice, persistente sau caduce, de obicei cu marginea întreagă, alterne, coriacee. Flori mari, divers colorate, hermafrodite (pe tip 5, 5 sepale, corolă în formă de trompetă, campanulată, cu 5 lobi, numeroase stamine lungi, stil exert cu stigmat îngust). Fructe, capsule cu numeroase semințe mici.