buimăceală definitie

11 definiții pentru buimăceală

buimăceálă sf [At: BELDIMAN, O. 64 / Pl: ~celi / E: buimăci + -eală] Buimăcire.
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Buimăci + suf. -eală.
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Amețeală, zăpăceală, uluială. În buimăceala ceea, trezindu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Această zicere îl trezise din buimăceala în care-l adîncise scena ce urmase. NEGRUZZI, S. I 229.
BUIMĂCEÁLĂ, buimăceli, s. f. Buimăcire. – Din buimăci + suf. -eală.
buimăceálă s. f., g.-d. art. buimăcélii; pl. buimăcéli
buimăceálă s. f., g.-d. art. buimăcélii; pl. buimăcéli
BUIMĂCEÁLĂ s. amețeală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)
buimăceală f. amețeală: trezind’o din buimăceala în care căzuse ISP.
buĭmăceálă f., pl. elĭ. Amețeală, zăpăceală, năuceală.
BUIMĂCEA s. amețeală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)

buimăceală dex

Intrare: buimăceală
buimăceală substantiv feminin