buí2 [At: N. IONESCU / Pzi: ? / E: srb bujati] 1 vi (D. apă) A țâșni cu putere Si: a năvăli. 2 vi (D. ființe) A năvăli. 3 vr (D. vite) A se provoca la luptă boncănind.

bui1 s [At: DA ms / Pl: n / E: nct] (Iuz) 1 Băutură care se dă copiilor. 2 (Spc) Împărtășanie.

BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. sb. bujati.

BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. A da năvală, a năvăli, a se înghesui. – Cf. scr. bujati.

BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. 1. A chema, a da semnale prin strigăte, sunând din corn etc. ♦ A răsuna, a vui. 2. A urca (la deal). 3. A da năvală. – Comp. sb. bujati.

buí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiésc, imperf. 3 sg. buiá; conj. prez. 3 să buiáscă

buí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiésc, imperf. 3 sg. buiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buiáscă

BUÍ vb. v. erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, țâșni.

buí (-uésc, -ít) vb. – A năvăli, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dicționarele îl traduc prin „in deliciis vivere”, dar al cărui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujać „a-și ieși din fire” rom. buiac. Înv.

buĭésc V. năboĭesc.

bui vb. v. ERUPE. IRUPE. IZBUCNI. NĂVĂLI. RĂBUFNI. ȚÎȘNI.