buiac definitie

2 intrări

15 definiții pentru buiac

buiác2 sn [At: MÂNDRESCU, L. P. / Pl: ~iéce / E: mg bujka] (Reg) Pieptar de postav subțire și căptușit cu vată.
buiác1, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 271 / Pl: ~aci, ~ ace / E: vsl бoyгaкь] 1 a (D. vegetație) Care crește din abundență. 2 s (Spc) Plantă care nu rodește. 3 a (D. pământ) Fertil. 4 a (D. oameni) Răsfățat. 5 a (D. bărbați) Afemeiat. 6-7 sm, a (Animal) sălbatic. 8 a Nebun.
BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.
BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care trăiește bine, răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.
BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. (Despre oameni) Care nu-și încape în piele și-i vine să zburde, care nu mai poate de bine; zburdalnic, nebunatic. Pentru ceea ce am săvîrșit cînd eram buiac și fără grijă, m-a judecat la Stambul vizirul. SADOVEANU, Z. C. 101. Drumul urcă prelung și pîrîul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastîmpărat. REBREANU, P. S. 139. Nu umblu de gras și de buiac, ci de necaz. RETEGANUL, P, III 46. ◊ (Despre animale) Junincile bălane și buiece, de doi ani, nu știu trage și, de ce le striga omul să stea, fugeau mai tare. DAN, U. 276. Încaltea tu ești ca un mînzoc buiac într-o primăvară: zburzi fără grijă. SADOVEANU, N. F. 131. ◊ (Adverbial) Fig. În zori, pe ogoare pornește buiac Pocnind din copite, tractorul. FRUNZĂ, S. 18.
BUIÁC, -Ă, buieci, -e, adj. Zburdalnic, nebunatic. – Slav (v. sl. bujakŭ).
buiác (reg.) adj. m., pl. buiéci; f. buiácă, pl. buiéce
buiác adj. m., pl. buiéci; f. sg. buiácă, pl. buiéce
buiác (buiácă) adj.1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrășa).
BUIÁC ~iácă (~iéci, ~iéce) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku
buiac a. Mold. nebunatic, sglobiu (de cai și de oameni): fugarul buiac COȘB. [Slav. BUĬAKU, nebun, sălbatic].
buĭác, -ă adj., pl. ĭecĭ, ĭece (vsl. buĭi, sălbatic, nebun, buĭac, de unde și rut. pol. slovac. buĭák, taur, d. turc. buĭ, osm. büĭuk, mare; ung. buják, buĭac, exuberant, zburdalnic. V. buĭecesc, buĭmac). Impetuos, aprins: om, cal buĭac. Exuberant, crescut nebunește: un nuc buĭac. Adv. A crește buĭac.
buiác, -ă, buieci, -e, adj. – (reg.) 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu’ atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi, 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Cihac, Șăineanu, DLRM, MDA).
buiác, -ă, adj. – 1. Răsfățat. 2. Zburdalnic, nebunatic, exaltat, neastâmpărat: „Nu-i calu atât de buiac să nu-și calce în căpăstru” (Papahagi 1925: 324). – Din sl. bujakŭ „nebun”.
BUIAC subst. (nebun). 1. – (Giur 302; 16 B V 319; 17 B II 124); Buiac, vecin al lui „Buiac cnezul satului” (17 B III 126); -ul s. (Ind 13-16 B); Buiaci b. (17 B IV 558); Buiacă, mold. (RI V 225). 2. Buecilul, Partenie (Tut). 3. Marital: Buecoae f. (17 A 335); Buecani s. (ib.).

buiac dex

Intrare: buiac
buiac adjectiv
Intrare: Buiac
Buiac