buhăí¹ vi [At: H III, 108 / V: -ăluí, -huí, fufăí / Pzi: nct / E: buhai] (Reg) 1 A țipa ca buha. 2 A mugi ca buhaiul (1). 3 (D. copii) A plânge în hohote Cf a urla. 4 A trage cu pușca. 5 A face zgomot pentru a speria păsările de casă.

buhăí² vr [At: APĂRAREA SĂNĂTĂȚII, ap. TDRG / V: -ăvi / Pzi: ~ esc / E: ns cf buhav] A se umfla la față (din cauza beției, bolii, somnului etc.) Cf (reg) bugezi.

buhăí³ vi [At: LB / Pzi: ~ esc / E: buhai] 1 (D. tun) A bubui. 2 (D. om) A tuși puternic. 3 A bate.

buhăít¹ sn [At:MDA ms / Pl: ~uri / E: buhai¹] 1-5 (Reg) Buhăire¹ (1-5).

buhăít³ sn [At:MDA ms / Pl: ~uri / E: buhăi³] 1-3 Buhăire³ (1-3).

buhăít⁴, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~ e / E: buhăi²] Umflat la față (din cauza bolii, a somnului sau a băuturii).

buhăít² sn [At:MDA ms / Pl:~uri / E: buhăi²] Buhăire².

BUHĂͲ, búhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. [Prez. ind. și: buhăiesc] – Din buhai.

BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhăi¹.

BUHĂͲ, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.

BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de băutură, de somn etc.); puhav, buhos (2), buged. – V. buhăi¹.

BUHĂͲ, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se face buhav la față (de beție, de somn, de boală etc.).

BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. ♦ (Mai ales despre copii) A plînge tare. Și eu plîngeam ca un prost... buhăiam așa de tare, încît am sculat toată curtea în picioare. SADOVEANU, O. I 234.

BUHĂÍT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre față sau ochi; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Umflat (de somn, de beție, de boală etc.); buhav. Ochii mari, căprui, încercănați cu pungi vinete, buhăiți de somn ori de nesomn. GALAN, Z. R. 127. Era încă buhăit și mahmur. REBREANU, R. I 97. ◊ (Substantivat) Un buhăit cu nasul vînăt de beție. SADOVEANU, P. M. 107.

BUHĂͲ, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din buhai¹.

BUHĂ͹, buhăiesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav la față. – Din buhav.

BUHĂÍT, -Ă, buhăiți, -te, adj. (Despre oameni, despre fața lor etc.) Umflat (de boală, de somn etc.); puhav. – V. buhăi¹.

buhăí¹ (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl. búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 să búhăie / să buhăiáscă

!buhăí² (a se ~) (a se umfla) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se buhăiéște, imperf. 3 sg. se buhăiá; conj. prez. 3 să se buhăiáscă

buhăí (a se umfla, a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buhăiáscă

BUHĂÍ vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)

BUHĂÍT adj. puhav, umflat, (reg.) buged, searbăd, (Transilv.) pufăios. (O față ~.)

A SE BUHĂÍ mă ~iésc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai

buhăì v. Mold. a plânge urlând, a țipa ca buha.

buhăì v. a se face buhav, a se umfla fața (de somn sau de beție). [V. buhav].

buhăit a. buhav: față buhăită.

buhăbésc, buhăĭésc, buhăvésc, puhăbésc și puhăvésc (mă) v. refl. (d. buhab ș.a.). Devin buhab. V. bohîltesc.

BUHĂI vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)

BUHĂIT adj. puhav, umflat, (reg.) buged, searbăd, (Transilv.) pufăios. (O față ~.)

buhăí, buhăiesc, vb. tranz. – (reg.) A mișca pâinea în cuptor, pentru a crește bine la copt (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). – Din buhav „a se umfla”, var. a lui puhav (< scr. buhav „ușor, pufos”) (Șăineanu); cf. buhav (MDA).

buhăi, buhăi I v. i. a tuși. II v. r. a-și pierde prospețimea tenului (în special ca urmare a consumului de alcool).