buhurdár sn [At: ODOBESCU, S. I, 134/19 / V: bohor~, bur~ / Pl: ~uri / E: tc buhurdár] (Trm) Vas (de metal) de afumat cu mirodenii Cf cădelniță, cățuie.

BUHURDÁR, buhurdaruri, s. n. (Înv.) Vas (de metal) folosit la afumat cu miresme. – Din tc. buhurdar.

BUHURDÁR, buhurdaruri, s. n. (Înv.) Vas (de metal) folosit la afumat cu miresme. – Din tc. buhurdar.

BUHURDÁR, buhurdaruri, s. n. (Învechit) Vas (de metal) servind la afumatul camerelor cu miresme. Mai dincolo, buhurdaruri pline de scumpe miresme. ODOBESCU, S.A. 137.

BUHURDÁR, buhurdaruri, s. n. (Înv.) Vas (de metal) servind la afumat cu miresme. – Tc. buhurdar.

buhurdár (înv.) s. n., pl. buhurdáruri

buhurdár s. n., pl. buhurdáruri

BUHURDÁR s. v. afumătoare, casoletă, cățuie.

buhurdár (buhurdáruri), s. n. – Cădelniță, tămîietoare. – Var. bohordar, burdar. Tc. buhurdar (Șeineanu, II, 21; Lokotsch 342). Înv.

buhurdar n. cădelniță, vas pentru parfumuri (învechit): buhurdaruri pline de scumpe miresme OD. [Turc. BUHURDAR (din buhur, parfum)].

buhurdár n., pl. e și urĭ (tc. buhurdan și buhurdanlyk, cădelniță saŭ alt vas cu parfumurĭ, d. pers. buhurdan, cel ce poartă cădelnița, d. buhur, tămîĭe). Vechĭ. Cădelniță. – Și bohordar. Și muhurdan (sec. 19), vasu în care bărbieru spală capu mușteriilor.

buhurdar s. v. AFUMĂTOARE. CASOLETĂ. CĂȚUIE.