buft sn [At: TDRG / V: buflíș, búfta, búfte(a), bufti1 sm (A: nct) / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pântece de animal sau de om.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Pântece, burtă (de animal sau de om). – Et. nec.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Pântece, burtă (de animal sau de om). – Et. nec.

BUFT, bufturi, s. n. (Mold.) Stomac sau burtă de mamifere. Costițe de porc afumate, chiște și buft umplut, trandafiri usturoiați și slănină de cea subțire, făcute de casă, tăiete la un loc, fripte bine în tigaie și cu mămăliguță caldă, se duc unse pe gît. CREANGĂ, A. 103. – Variantă: boft (CAMILAR, N. I 254) s. n.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Stomac sau burtă de mamifere. – Comp. magh. bufli.

buft (reg.) s. n., pl. búfturi

buft s. n., pl. búfturi

BUFT s. v. abdomen, burtă, pântece.

BUFT ~uri n. pop. Stomac de vită sau de porc. /Orig. nec.

buft n. Mold. 1. burta vitelor; 2. un fel de cartaboș: chiște și buft umplut CR. [Formă amplificată din buf, care exprimă ceva umflat].

buft n., pl. urĭ (ung. bufti, busnat, bucălat. V. buftea. Cp. cu bi- și ghiftuĭesc). Nord. Chișcă, stomah de porc. Cîrnaț (umplut cu carne tocată, pisat ș.a.) făcut din acest stomah. Fig. Iron. Om gras (Șez. 31, 112).[1]

buft s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE.