bufnitúră sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: bufni + -tură] Zgomot înfundat produs de o cădere, o izbire, o explozie etc.

BUFNITÚRĂ, bufnituri, s. f. Faptul de a bufni; zgomot înfundat produs de o cădere, izbire, explozie etc.; bufnit, bufnet, bufneală. – Bufni + suf. -tură.

BUFNITÚRĂ, bufnituri, s. f. Faptul de a bufni; zgomot înfundat produs de o cădere, izbire, explozie etc.; bufnit, bufnet, bufneală. – Bufni + suf. -tură.

BUFNITÚRĂ, bufnituri, s. f. Zgomot produs prin lovire, izbire, explozie, cădere etc.; bufnet. Bufnituri grele s-auziră în uși. CAMILAR, N. I 75. Deodată a auzit o bufnitură grozavă. SADOVEANU, O. VI 384.

BUFNITÚRĂ, bufnituri, s. f. Faptul de a bufni; zgomot produs prin cădere, izbire, explozie etc.

bufnitúră s. f., g.-d. art. bufnitúrii; pl. bufnitúri

bufnitúră s. f., g.-d. art. bufnitúrii; pl. bufnitúri

BUFNITÚRĂ s. bufneală, bufnet, bufnire, bufnit, pufnet.

BUFNITURĂ s. bufneală, bufnet, bufnire, bufnit, pufnet. (Se aude o ~.)