bufnit definitie

2 intrări

23 definiții pentru bufnit

bufní [At: VASILIU, C. 78 / V: bucní, -fuí, bugní, buhní, bumní, buvní / Pzi: ~nește / E: buf1 + -ni] 1 vi A produce un zgomot înfundat prin izbire, cădere sau explozie. 2 vi (Pfm; îe) A ~ în (sau de) râs (ori plâns) A începe să râdă (sau să plângă) brusc și zgomotos, fără a se putea stăpâni. 3 vi A bombăni. 4 vt A izbi cu putere. 5 vi A se năpusti. 6 vi A izbucni.
bufnít1 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: bufni] 1-5 Bufnire (1-5).
bufnít2, a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bufni] 1 (D. zgomote) Înfundat. 2 Bombănit2. 3 Izbit cu putere.
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf1 + suf. -ni.
BUFNÍT s. n. Bufnitură. – V. bufni.
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf1 + suf. -ni.
BUFNÍT s. n. Bufnitură. – V. bufni.
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat și scurt prin cădere, explozie, izbire, lovire etc. Un lemn ars și destrămat de jăratec bufni în soba înaltă. DUMITRIU, N. 182. Cîteva zeci de puști bufneau într-una. CAMILAR, N. I 234. O învăluire mai tare de vînt trecu, o fereastră se izbi, bufnind răsunător. SADOVEANU, O. IV 223. ◊ (Despre tren) A pufăi. Bufnind mînios, trenul se năpustește la vale. SANDU, D. P. 11. 2. Intranz. (Determinat uneori prin «de rîs» sau «în rîs») A izbucni în rîs (pe înfundate), a pufni. Platamonu nici nu mai răspunse și se mulțumi să zîmbească, pe cînd în dosul lor Aristide rîdea pe înfundate de lașitatea avocatului, ținîndu-și gura cu mîinile, să nu bufnească. REBREANU, R. II 48. Femeile nu se mai putură stăpîni și începură să bufnească. SLAVICI, N. I 111. Cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs. ALECSANDRI, T. 203. ◊ Tranz. (în expr.) A-l bufni (pe cineva) rîsul = a bufni de rîs. Mă bufnește și astăzi rîsul, cînd mă gîndesc. HOGAȘ, DR. II 47. 3. Intranz. A bombăni. În același timp însă Matei Dulmanu bufni printre dinți cu ură înăbușită. REBREANU, R. I 146. Se sculă bufnind: nu vrea să vorbească nici cu mama, nici cu tata. CARAGIALE, O. I 308. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trînti. V. buși. Pleacă, bufnind ușa. CARAGIALE, O. II 13. Bufnind și răzbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară, cu nepusă în masă. ISPIRESCU, L. 209. ◊ Intranz. Iată că și bufnește buzduganul în poartă. SBIERA, P. 92. 5. Intranz. A se năpusti, a da buzna; a izbucni. Bufnește vîntul hulpav și ascuțit ca briciul. LESNEA, I. 68. Chiar în acel răstimp, vîntul a bufnit în perdelele ferestrei deschise, trimis de vîrtejurile fluviului. SADOVEANU, N. F. 244. Un fum galben bufni pe fereastră. DELAVRANCEA, la TDRG.
BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat prin cădere, izbire, explozie etc. 2. Intranz. A izbucni în râs; a pufni. ◊ Expr. (Tranz.) A-l bufni râsul = a-l apuca râsul. 3. Intranz. A bombăni. 4. Tranz. A izbi cu putere; a trânti. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Din buf1.
BUFNÍT s. n. Bufnitură. – V. bufni.
bufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnésc, imperf. 3 sg. bufneá; conj. prez. 3 să bufneáscă
bufnít s. n.
bufní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bufnésc, imperf. 3 sg. bufneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bufneáscă
bufnít s. n.
BUFNÍ vb. v. izbucni.
BUFNÍ vb. v. bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, gângăvi, izbi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, mormăi, murmura, trânti.
BUFNÍT s. v. bufnitură.
A BUFNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A face „buf”; a produce un zgomot puternic și înfundat (prin cădere, lovire, explozie). * ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe să râdă (sau să plângă) brusc și năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neașteptate și cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violență, făcând să producă zgomot; a trânti. /Din buf
bufnì v. 1. a se bozumfla (mai expresiv); 2. a se umfla (de var, plăcintă); 3. a face sgomot (căzând sau râzând); 4. a lovi cu violență. [Lit. a face buf!].
bufnésc și (vechĭ) buhnésc v. tr. (rut. buhnuti, a izbi, a izbucnĭ; rus. buh, huĭet, búhnutĭ, a izbĭ, púhnutĭ, a se unfla; sîrb. buknuti, a izbĭ; bg. buham, a cădea. Cp. cu fr. bouffer, a bufni de furie, a dospi, a fermenta, bouffir, a se unfla, a se îngrășa; germ. buffen, a bufni, a izbucni; ung. bufogni, pufogni. V. buf 2, buhă, izbucnesc, bușesc). Explodez, bubuĭ. Clocotesc cu micĭ bufniturĭ: varu bufnește. Cad cu huĭet, vorbind de lucrurĭ grele. Pufnesc (de rîs): copiiĭ bufneaŭ după ușă (V. chefnesc). Mă arăt nemulțămit, îs îmbufnat, pufnesc, pocnesc (de necaz). V. refl. Mă izbesc cu zgomot (ca ferestrele izbite de vînt).
bufni vb. v. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. GÎNGĂVI. IZBI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORMĂI. MURMURA. TRÎNTI.
BUFNI vb. a izbucni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plîns, în rîs.)
BUFNIT s. bufneală, bufnet, bufnire, bufnitură, pufnet. (Ce e ~ ăsta?)

bufnit dex

Intrare: bufni
bufni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bufnit
bufnit substantiv neutru