bufniță definitie

14 definiții pentru bufniță

búfniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.
BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.
BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, având penajul de culoare brună-ruginie cu dungi negre și galbene, cap mare și ochi galbeni-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buhă, bufnă (Bubo bubo). – Bufnă + suf. -iță.
BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu capul mare și ochii galbeni, mari, apropiați unul de altul și înconjurați de cearcăne roșii; are un strigăt strident care seamănă a plîns, a văietare (Bubo bubo); buhă. V. huhurez. Ai auzit c-ast’noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel? DELAVRANCEA, A. 105. Se mai pomeni... că se agață de spinarea lui o bufniță. ISPIRESCU, L. 212. Făt-Frumos se uită și văzu o bufniță mare și sură. EMINESCU, N. 23. ◊ (Adesea ca termen de comparație) își deschidea clonțul de bufniță la urechea mea și-mi spunea unele lucruri de demult. SADOVEANU, N. F. 6. Am deslușit într-un colț al ferestrei capul de bufniță al dădacei mele. SADOVEANU, N. F. 135. 2. (Mai ales în Transilv.) Cucuvea.
BÚFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.
búfniță s. f., g.-d. art. búfniței; pl. búfnițe
búfniță s.f., g.-d. art. búfniței; pl. búfnițe
BÚFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.
BÚFNIȚĂ ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare și cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urâcioasă și rea. [G.-D. bufniței] /bufnă + suf. ~iță
bufniță f. 1. pasăre de noapte singuratică (Strix bubo); 2. fig. care trăește retras de lume. [V. buhă].
búfniță ș ĭ (rar) búfnă f., pl. e (d. buhnă, buhă, buhnesc). Huhurez fără moțurĭ, o mare pasăre răpitoare nocturnă. Fig. Om cu ochiiĭ holbațĭ. Om tăcut și mizantrop. V. boaghe, bogză.
BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.
DIE EULE DER MINERVA BEGINNT ERST MIT DER EINBRECHENDEN DÄMMERUNG IHREN FLUG (germ.) bufnița Minerva își ia zborul la căderea nopții – Hegel, „Grundlinien der Philosophie des Rechts”, Introducere. Reflecția filozofică cere reculegere și răgaz în judecarea și aprecierea fenomenelor.
bufniță, bufnițe s. f. 1. prostituată. 2. femeie urâtă.

bufniță dex

Intrare: bufniță
bufniță substantiv feminin