bufeu definitie

9 definiții pentru bufeu

bufeu sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr bouffée] 1 Puseu puternic și trecător de febră, asociată cu puls accelerat și stare de disconfort fizic general. 2 Aer care iese pe gură Si: răsuflare. 3 Mișcare bruscă și trecătoare Si: acces, răbufnire.
bufléi sm [At: DEX2 / Pl: ~ / E: nct] (Fam; gmț) Copil sau pui de animal grăsuț Si: dolofan.
BUFÉU, bufeuri, s. n. Senzație de căldură intensă întâlnită în disfuncții vegetative, în special în cursul menopauzei. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ Mișcare bruscă și trecătoare, acces, răbufnire. – Din fr. bouffée.
BUFÉU, bufeuri, s. n. Răbufnire subită, puternică și trecătoare de febră, puls accelerat, palpitații, enervare, stare de rău etc., provocate de diverse tulburări organice. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ Mișcare bruscă și trecătoare, acces, răbufnire. – Din fr. bouffée.
buféu s. n., art. buféul; pl. buféuri
buféu s. n., art. buféul; pl. buféuri
BUFÉU s.n. Răbufnire subită și trecătoare de febră, de enervare, accelerare bruscă a pulsului etc. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ (Rar) Mișcare subită și trecătoare, răbufnire. [Pl. -uri. / < fr. bouffée].
BUFÉU s. n. răbufnire subită și trecătoare de febră, de enervare, accelerare bruscă a pulsului etc. ◊ aer care iese pe gură. ◊ (rar) răbufnire. (< fr. bouffée)
BUFÉU ~ri n. 1) Răbufnire temporară a febrei. 2) Enervare, palpitații etc. provocate de tulburări organice. 3) Aer care iese pe gură. 4) Mișcare bruscă. /<fr. bouffée

bufeu dex

Intrare: bufeu
bufeu substantiv neutru