budiháce sm [At: CREANGĂ, GL. / V: ~dăh~, ~ áci, ~ héci / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Monstru.

BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. – Et. nec.

BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. – Et. nec.

BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Mold., Bucov.) Monstru, pocitanie. V. mama-pădurii, matahală. Curat ucigă-l crucea l-a colăcit să vie și să-și facă, budihacea, casă la noi în sat. CREANGĂ, A. 43.

BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie.

budiháce (reg.) s. f., art. budihácea, g.-d. art. budihácei; pl. budiháce

budiháce s. f., art. budihácea, g.-d. art. budihácei; pl. budiháce

BUDIHÁCE s. v. arătare, monstru, pocitanie, pocitură.

budihace f. Mold. 1. pocitură (vorbind de lup): să-și facă budihacea casa la noi în sat CR.; 2. (budihaie) sperietoare de păsări. [Origină necunoscută].

budiháce f. (cp. cu bîzdîganie, buduhală, bulihaĭ). Nord. Bîzdîganie, dihanie, monstru.

budihace s. v. ARĂTARE. MONSTRU. POCITANIE. POCITURĂ.