BUCURA, búcur, vb. I. Refl. 1. (În opoziție cu întrista, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau conj. «că») A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. Se bucura mama că-i veneau neamurile. STANCU, 5. [Colțun] mă privea cu ochii punctați de lumină și se bucura. SADOVEANU, N. F. 24. Se bucură de frumusețea florilor. ISPIRESCU, L. 8. Toderică... se bucură că-i veniră musafiri. NEGRUZZI, S. I 82. Și prea mult m-oi bucura Cu mine de-ți ospăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ (Cu complement intern) Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. ◊ (Poetic) Se bucură pomii de floare. DEMETRESCU, O. 79. ◊ Tranz. A face sau a procura cuiva o bucurie, o satisfacție. Mulțumim de cinstire, care, dacă venea altă dată, ne-ar fi bucurat tare mult. PAS, L. I 109. Am alergat [la mama] s-o bucur anunțîndu-i vizita d-voastră. ALECSANDRI, T. 1306. 2. A se desfăta, a petrece. Și se chefuiră și se bucurară. ISPIRESCU, L. 41. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A dispune (de un bun material sau spiritual), a avea la îndemînă, a se putea folosi de...; a poseda. Minoritățile naționale din Republica Populară Romînă se bucură de deplină egalitate în drepturi cu poporul romîn. CONST. R.P.R. 6. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes, a atrage o afluență mare. Lecțiile de limba rusă prin radio se bucură de un mare număr de ascultători. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/2. 4. (Peiorativ, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rîvni la ceva, a umbla după ceva. Se bucură la zestre. PANN, P. V. II 128. Mă-nsurai să iau muiere, Mă bucurai la avere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. Mă bucurai la avere... La avere, la argint, La un bou de priponit. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ A încerca să profite prin abuz de un lucru sau de pe urma unui lucru. S-a bucurat la munca mea. Se bucură la banul văduvei.