bucura definitie

2 intrări

19 definiții pentru bucura

bucura [At: BIBLIA (1688), 143/92 / Pzi: bucur / E: cf alb bukuron] 1 vt A face cuiva o bucurie Si: a înveseli. 2 vt A ferici pe cineva. 3 vt (Copț „cu”) A face cuiva un bine. 4 vt (Copț „cu”) A recompensa pe cineva. 5 vt (Copț „cu”) A face cuiva un dar. 6 vt A încuraja pe cineva Cf a liniști. 7 vr (Copț „de”) A încerca sentimentul de bucurie. 8 vr (Copț „de” și „din”) A avea parte de cineva (sau de ceva) drag. 9 vr A găsi plăcere în ceva. 10 vr (Copț „la”) A râvni ceva. 11 vr A fi foarte căutat, provocând interes.
BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; (înv.) a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.
BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.
BUCURA, búcur, vb. I. Refl. 1. (În opoziție cu întrista, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau conj. «că») A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. Se bucura mama că-i veneau neamurile. STANCU, 5. [Colțun] mă privea cu ochii punctați de lumină și se bucura. SADOVEANU, N. F. 24. Se bucură de frumusețea florilor. ISPIRESCU, L. 8. Toderică... se bucură că-i veniră musafiri. NEGRUZZI, S. I 82. Și prea mult m-oi bucura Cu mine de-ți ospăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ (Cu complement intern) Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. ◊ (Poetic) Se bucură pomii de floare. DEMETRESCU, O. 79. ◊ Tranz. A face sau a procura cuiva o bucurie, o satisfacție. Mulțumim de cinstire, care, dacă venea altă dată, ne-ar fi bucurat tare mult. PAS, L. I 109. Am alergat [la mama] s-o bucur anunțîndu-i vizita d-voastră. ALECSANDRI, T. 1306. 2. A se desfăta, a petrece. Și se chefuiră și se bucurară. ISPIRESCU, L. 41. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A dispune (de un bun material sau spiritual), a avea la îndemînă, a se putea folosi de...; a poseda. Minoritățile naționale din Republica Populară Romînă se bucură de deplină egalitate în drepturi cu poporul romîn. CONST. R.P.R. 6. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes, a atrage o afluență mare. Lecțiile de limba rusă prin radio se bucură de un mare număr de ascultători. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/2. 4. (Peiorativ, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rîvni la ceva, a umbla după ceva. Se bucură la zestre. PANN, P. V. II 128. Mă-nsurai să iau muiere, Mă bucurai la avere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. Mă bucurai la avere... La avere, la argint, La un bou de priponit. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ A încerca să profite prin abuz de un lucru sau de pe urma unui lucru. S-a bucurat la munca mea. Se bucură la banul văduvei.
BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A se desfăta, a petrece. 3. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 4. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite. – Comp. alb. bukuron’.
bucurá (a ~) vb., ind. prez. 3 búcură
bucurá vb., ind. prez. 1 sg. búcur, 3 sg. și pl. búcură
BUCURÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încânta, a mângâia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. v. beneficia. 5. v. avea.
A (se) bucura ≠ a (se) întrista, a (se) posomorî
A bucura ≠ a indispune, a se mâhni
bucurá (búcur, át), vb.1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”. Semantismul se explică în lumina indicației lui Varrón, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Această observație dovedește că în lat. pop. , a existat o confuzie între ideea de „a striga” și cea de „a se bucura”, astfel încît trebuie să presupunem că aceeași confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în lat. *voculare. Chiar dacă această explicație este suficientă în sine, este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu alb. bukuri „frumusețe” bukuroń „a înfrumuseța”, bukurë „frumos”. Mulți cercetători cred că alb. a fost sursa cuvîntului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultății semantice; pentru alții (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidența cu alb. indică doar un etimon comun. Cel mai probabil este să fie vorba de o întîlnire cauzală, și că alb. bukurë „frumos” depinde de tc. bukur „parfum”. După opinia greșită a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar după Crețu 309, pe baza lat. *avuculare. În sfîrșit, numele propriu de persoană Bucur (› București), nu pare a avea legătură cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale dispărute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s. f. (veselie, plăcere, satisfacție); bucuros, adj. (vesel, mulțumit, satisfăcut, bine dispus); îmbucura, vb. (Trans. și Bucov., a bucura); îmbucurător, adj. (satisfăcut, mulțumitor).
A BUCURÁ búcur tranz. A face să se bucure. /Cuv. autoht.
A SE BUCURÁ mă búcur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-și arăta bucuria. 3) A dispune trăgând foloase, a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate. /Cuv. autoht.
bucurà v. 1. a simți o plăcere vie, a fi tare mulțumit; a se bucura din toată inima; 2. a-și manifesta sentimentul de plăcere, a petrece: să bem și să ne bucurăm; 3. a se folosi, a avea: el se bucură de o deplină sănătate; 4. a face să simtă plăcere, a mulțumi: știrea nu ne bucură. [Albanez BUKURĂ, frumos, BUKURONĬ, a împodobi: calitatea fizicului trecu asupra moralului (cf. bucuros, foarte mulțumit, vesel)].
búcur, a -á v. tr. (alb. bukuronĭ, a înfrumuseța, bukură, frumos). Aduc bucurie: vă aduc o veste care vă va bucura, vă voĭ bucura pe toțĭ c’o veste bună. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea bună. Îmi arăt bucuria: să bem și să ne bucurăm! Mă folosesc, am, posed (după fr. se réjouir): se bucură de o bună sănătate, reputațiune. A te bucura la, a rîvni la, a te bucura să poțĭ ocupa (apuca): nu te bucura la bĭata luĭ căsuță, ci ĭartă-ĭ datoria! Fals se bucură de o sănătate zdruncinată orĭ asta mă bucură (după germ. das freut mich). Corect: are o sănătate zdruncinată, o urîtă reputațiune și mă bucur de asta. – În Trans. și îmbucur: pe toțĭ ĭ-a îmbucurat, toți s’aŭ îmbucurat.
BUCURA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. a beneficia, a se folosi, a profita. (Se ~ de ajutorul cuiva.) 5. a avea, a dispune. (Mă ~ în sfîrșit de un ceas tihnit.)
BUCURA, cel mai întins lac alpin din România, situat într-un circ glaciar complex din masivul Retezat (sub vf. Bucura), la 2.041 m alt.; 10,8 ha; ad. max.: 15,7 m. Turism. Este cuprins în Parcul Național Retezat.
CARPE DIEM! (lat.) bucură-te de ziua de azi! – Horațiu, „Ode”, I, 2, 8: „Carpe diem, quam minimum credula postero” („Bucură-te de ziua de azi și încrede-te prea puțin în cea de mâine”). Îndemn de a trăi intens clipa prezentă, singura certă.
MALUM ALIENUM CAVE GAUDIUM FACIAS TUUM (lat.) nenorocirea altuia nu trebuie să te bucure – Balbus, „Sententiae”, 110.

bucura dex

Intrare: bucura
bucura verb grupa I conjugarea I
Intrare: Bucura
Bucura