Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru buciumare

bucium├í [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~cin├í, ~ ciun├í / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a tr├ómbi╚Ťa. 2 vt (Fig) A spune ceva la toat─â lumea, ├«n gura mare Si: a anun╚Ťa, a vesti. 3 vt (Spc) A l─âuda. 4 vi (Reg) A pl├ónge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.
buciumáre sf [At: CORESI, EV. 28/10 / Pl: ~mări / E: buciuma] (Rar) 1 Semnalare din bucium. 2 (Fig) Vestire.
BUCIUM├ü, b├║cium, vb. I. Intranz. A sufla, a c├ónta, a da semnale din bucium1. ÔÖŽ Tranz. Fig. A anun╚Ťa, a vesti ceva. ÔÇô Lat. bucinare.
BUCIUM├üRE, bucium─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a buciuma ╚Öi rezultatele ei. ÔÇô V. buciuma.
BUCIUM├ü, b├║cium, vb. I. Intranz. A sufla, a c├ónta, a da semnale din bucium1. ÔÖŽ Tranz. Fig. A anun╚Ťa, a vesti ceva. ÔÇô Lat. bucinare.
BUCIUM├üRE, bucium─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a buciuma ╚Öi rezultatele ei. ÔÇô V. buciuma.
BUCIUM├ü2, b├║cium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a c├«nta din bucium (sau dintr-un instrument analog). P─âdurarul s-auzea bucium├«nd din corn ├«n ad├«ncurile p─âdurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apuc─â ╚Öi bucium─â ├«n v├«nt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, ├«n ╚Ťar─â a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna c─âzuse. V├«nturile ├«ncepuser─â a buciuma prin cuhalmurile ╚śiretului, iar apele a ofta ├«n noapte. DUN─éREANU, N. 142. 2. Tranz. A anun╚Ťa, a vesti (ceva) ├«n gura mare. De pe mii de ├«nsorite creste, Ve╚Ťi buciuma ├«n patru l├«hturi veste. TOMA, C. V. 212. ÔŚŐ (Poetic) Sirenele bucium─â cu noi ├«mpreun─â... c├«ntecul lor de chemare. DE╚śLIU, G. 19. V├«ntul aducea c├«ntecul codrilor b─âtr├«ni; toamna ├«╚Öi buciuma m├«hnirea ├«n ad├«ncimi. SADOVEANU, O. I 230.
BUCIUMÁ1 vb. I v. bușuma.
BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Suflare, cîntare din bucium sau din alte instrumente asemănătoare. (Fig.) Trăsura intră în codru, într-o noapte umedă, bîntuită de buciumări sălbatice. SADOVEANU, O. III 76.
BUCIUM├ü2, b├║cium, vb. I. Intranz. A sufla, a c├ónta din bucium. ÔÖŽ Tranz. Fig. A anun╚Ťa, a vesti ceva. ÔÇô Lat. bucinare.
BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.
BUCIUM├üRE, bucium─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a buciuma ╚Öi rezultatul ei.
buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă
buciumáre s. f., g.-d. art. buciumắrii; pl. buciumắri
buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă
buciumáre s. f., g.-d. art. buciumării; pl. buciumări
A BUCIUM├ü b├║cium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, sufl├ónd; a c├ónta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informa╚Ťie la cuno╚Ötin╚Ťa tuturor; a r─âsp├óndi o ╚Ötire la toat─â lumea; a tr├ómbi╚Ťa. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare
bucium├á v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apuc─â ╚Öi bucium─â ÔÇÖn v├ónt AL.; 2. fig. a vesti ├«n gura mare, a spune la toat─â lumea. [Vechiu-rom. bucin├á = lat. BUCCINARE].
2) b├║c─şum, a --├í v. intr. (lat. b├║cino, -├íre). Sun din buc─şum. V. tr. Chem sun├«nd din buc─şum: ─şa buc─şum─â-l! Fig. Tr├«mbi╚Ťez, r─âsp├«ndesc ├«n lume: a buc─şuma o veste. ÔÇô ╚śi -ez. Vech─ş. b├║cin, b├║c─şun ╚Öi b├║cim. Az─ş ├«n Maram. b├║cin, ├«n Ml. b├║cen.
buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.

Buciumare dex online | sinonim

Buciumare definitie

Intrare: buciuma (cânta)
buciuma cânta verb grupa I conjugarea I
Intrare: buciumare
buciumare substantiv feminin
Intrare: buciuma (bușuma)
buciuma bușuma verb grupa I conjugarea a II-a