bucheri definitie

2 intrări

24 definiții pentru bucheri

buchér sm [At: ZANNE, P. V, 99 / Pl: ~i / E: buche + -er] (Iuz) 1 Persoană care începe să învețe, să scrie (și să citească). 2 (Pex) Începător. 3 (Rar) Persoană care învață pe dinafară, prin repetări Cf tocilar.
bucherésc, -eáscă a [At: POLIZU / Pl: ~ești / E: bucher + -esc] (Reg; iuz) Bătrânesc.
bucheri vt [At: TDRG / Pzi: ~ resc / E: bucher] (Iuz) A silabisi.
BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar.
BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A silabisi (un text). – Din bucher.
BUCHÉR, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață ceva pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Înv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură. – Buche + suf. -ar.
BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A silabisi (un text). – Din bucher.
BUCHÉR, bucheri, s. m. (Învechit) Persoană care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoană care învață pe dinafară (fără a pricepe bine cele învățate). Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte. CREANGĂ, A. 89.
BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. A silabisi, a sloveni. [Heliade] bucherea pe zdreanță unei cărți nepieritoarea «Alexandrie». MACEDONSKI, O. IV 117.
BUCHÉR, bucheri, s. m. (Înv.) Persoana care învață buchile, începător la învățătură; (astăzi) persoana care învață pe dinafară, în mod mecanic. – Din buche + suf. -ar.
BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. A silabisi. – Din bucher.
buchér s. m., pl. buchéri
bucherí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucherésc, imperf. 3 sg. buchereá; conj. prez. 3 să buchereáscă
buchér s. m., pl. buchéri
bucherí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucherésc, imperf. 3 sg. buchereá; conj. prez. 3 sg. și pl. buchereáscă
BUCHÉR s. (fig.) tocilar. (E un ~ la școală.)
BUCHERÍ vb. 1. v. silabisi. 2. (fig.) a toci. (Toată ziua ~ lecțiile.)
BUCHÉR ~i m. 1) înv. Persoană care abia învață buchiile; începător în ale învățăturii. 2) fam. Persoană care învață ceva în mod mecanic, fără a pătrunde în esența celor învățate; tocilar. /buche + suf. ~ar
A BUCHERÍ ~ésc tranz. fam. 1) (texte) A citi cu greu, pronunțând pe litere sau pe silabe; a silabisi. 2) A învăța mecanic, citind de multe ori; a toci. /Din bucher
bucher m. 1. cel ce învață buchile; 2. fig. începător, care știe încă puțin; 3. rutinar: era bucher de frunte și tâmp în felul său CR.
buchér m. (d. buche). Care învață să citească Fig. Care știe prea puțin din ceĭa ce ar trebui să știe. Care învață pe de rost buchea cărțiĭ fără să priceapă înțelesu. Care (ca profesor) se ține de buchea cărțiĭ (cerînd elevuluĭ să-ĭ spuĭe lecțiunea cuvînt cu cuvînt) saŭ (ca judecător, avocat ș.a.) se ține servil de textu legiĭ, pareatcă. – Fem. bucheríță, pl. e.
2) bucherésc v. tr. și intr. (d. bucher. V. buchisesc). Învăț orĭ lucrez cu bucheru: a bucheri o biată lecțiune.
BUCHER s. (fig.) tocilar. (E un ~ la școală.)
BUCHERI vb. 1. a silabisi, (înv.) a buchirisi, a silabi, a slomni, a sloveni. (~ un text.) 2. (fig.) a toci. (Toată ziua ~ lecțiile.)

bucheri dex

Intrare: bucher
bucher substantiv masculin
Intrare: bucheri
bucheri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a