bucea definitie

2 intrări

16 definiții pentru bucea

buceá sf [At: LB / V: bócșă, bocșeá, bucceá, búcșă, búcce, bucíe / Pl: ~ele / E: ml buccella] 1 Cilindru metalic care căptușește pe dinăuntru butucul roților de căruță (sau de camion). 2 (Reg) Roata de fier a leucei. 3 Manșon de metal montat între două piese. 4 Verigă ce prinde mânerul șurubelniței de limbă Si: brățară. 5 Gâtul pâlniei Si: burlui. 6 Cavitatea unui candelabru sau a unui sfeșnic în care se pune lumânarea. 7 Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. 8 Colac în formă de coroniță.
buci vt [At: H IV, 280 / V: bocșí, bucșí, butí / Pzi: bucesc / E: bucea] A pune o bucea la butucul roții.
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Cilindru de fier cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții; bucșă2. La barieră se isprăvise caldarîmul și o luam pe șleau, cu roatele în noroi pînă la bucea. GHICA, S. 241. ♦ Manșon de metal montat între două, piese (între care există o mișcare relativă) spre a le proteja de uzură. 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte (minerul șurubelniței, al daltei etc.).
BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.
buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle, art. bucélele
buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle
BUCEÁ s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)
BUCEÁ s. v. brățară, gât.
buceá (bucéle), s. f.1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).
BUCEÁ ~éle f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella
buceà f. 1. colac de fier vârât în căpățâna roții, care o apără, să nu se roază de osie; 2. gaura sfeșnicului în care se bagă lumânarea; 3. țeava pâlniei. [Lat. BUCCELLA, guriță (după forma-i circulară)].
buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.
BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)
bucea s. v. BRĂȚARĂ. GÎT.

bucea dex

Intrare: bucea
bucea substantiv feminin
Intrare: buci (vb.)
buci 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb