bucătár sm [At: BIBLIA (1688), 201/1 / Pl: ~i / E: bucată + -ar] 1 Bărbat care are meseria de a găti mâncare. 2 (Iuz; îc) ~bașa Bucătar-șef.

BUCĂTÁR, bucătari, s. m. Bărbat care are meseria de a găti mâncare. – Bucată + suf. -ar.

BUCĂTÁR, bucătari, s. m. Bărbat care are meseria de a găti mâncare. – Bucată + suf. -ar.

BUCĂTÁR, bucătari, s. m. Cel care are meseria de a găti bucate. Bucătarii curții... nu știu ce făcuseră, că nici focul nu era făcut pe vatră. ISPIRESCU, L. 23. Foamea e cel mai bun bucătar.

BUCĂTÁR, bucătari, s. m. Cel care are meseria de a găti mâncare. – Din bucate (pl. lui bucată) + suf. -ar.

bucătár s. m., pl. bucătári

bucătár s. m., pl. bucătári

BUCĂTÁR s. (prin Mold.) cuhar, (Transilv. și Ban.) socaci, (înv.) magher.

BUCĂTÁR ~i m. 1) Bărbat care se ocupă cu gătitul bucatelor. 2) Lucrător specializat în gătitul bucatelor (într-un local de alimentație). 3) rar Persoană care pregătește mâncăruri gustoase. /bucate + suf. ~ar

bucătar m. cel ce știe să gătească bucate.

bucătár m. (d. bucate). Acela care face bucate. – În nord și bî-.

BUCĂTAR s. (prin Mold.) cuhar, (Transilv. și Ban.) socaci, (înv.) magher.

bucătar-șef s. m. sg. (tox.) șeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor.