bucățea definitie

2 intrări

35 definiții pentru bucățea

bucățeá sf [At: DA / Pl: ~ele / E: bucată + -ea] Bucată mică.
bucăți vt [At: DEX2 / Pzi: ~țesc / E: bucată] (Pop) A face bucăți.
bucățícă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 86/2 / Pl: ~țele E: bucată + -ică] 1-2 (Șhp) Bucată (mică). 3 (Fig; fam) Fată (sau femeie) frumoasă. 4 (Arg; îs ~ bună) Femeie ușoară. 5 (Fam; îs ~ ruptă) Persoană care seamănă foarte mult cu unul din membrii familiei sale. 6 Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. 7 (Îe) A-și da ~ ca de la gură A fi foarte darnic sau altruist. 8 (Îe) A lua (cuiva) ~ ca de la gură A lipsi pe cineva de strictul necesar traiului.
BUCĂȚEÁ, bucățele, s. f. Bucățică. – Bucată + suf. -ea.
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.
BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.
BUCĂȚEÁ, bucățele, s. f. Bucățică. – Bucată + suf. -ea.
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.
BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.
BUCĂȚEÁ s. f. v. bucățică.
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfîșia în bucăți; a îmbucătăți. Cum numai au fost bucățit Petrea făt-frumos, au și început bivolii... a se bate. SBIERA, P. 122. Hîrbul mi l-ai bucățit. ALECSANDRI, P. P. 351. ◊ (Cu complement intern) Paloș din teacă scotea, Bucățele-l bucățea. TEODORESCU, P. P. 503.
BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. 1. v. bucată (1). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. Sfîșiind pasportul, aruncam bucățelele în apă. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A tace (sau a tăia, a rupe) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 12.4. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul. ISPIRESCU, U. 64. Șarpele se zvîrcolea... Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. (În legătură cu verbele «a fi», «a semăna» etc.) Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă, bucățică = exact la fel, leit (cu cineva). Îți samănă ție, ruptă bucățică! CREANGĂ, P. 75. Fețișoara lui... bucățică ruptă tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. Îmi seamănă mie... bucățică tăiată. ALECSANDRI, T. I 173. ♦ (Prin restricție, cu nuanță afectivă) Lucru de mîncare. îi puneau masă curată și-i păstrau bucățica cea mai aleasă, cînd venea de la serviri la trei. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi generos. A-i lua (cuiva) bucățica din gură = a exploata pe cineva, lipsindu-l chiar și de strictul necesar. [Boierul] ca un om făr’de inimă, a tot căutat să ne gîtuie și să ne ieie și bucățica copiilor din gură. BUJOR, S. 72. 2. v. bucată (2). Merg o bucățică bunișoară. SBIERA, P. 173. Averea bogatului mănîncă bucățica săracului ( = din cauza exploatării, țăranul sărac pierde și puținul ce-l are). – Variantă: (rar) bucățeá (MARIAN, la TDRG) s. f.
BUCĂȚEÁ, bucățele, s. f. Bucățică. – Din bucată + suf. -ea.
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfâșia în bucăți; a îmbucătăți. – Din bucată.
BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. ◊ Expr. A face (sau a tăia, a rupe în) bucățele (-bucățele) = a fărâmița, a mărunți. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) chiar și de strictul necesar.
bucățeá (pop.) s. f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle, art. bucățélele
bucățí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 să bucățeáscă
!bucățícă s. f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle, art. bucățélele
bucățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bucățeáscă
bucățícă/bucățeá s.f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle
BUCĂȚEÁ s. v. bucățică, fărâmă, pic.
BUCĂȚÍ vb. v. îmbucătăți.
BUCĂȚÍCĂ s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.
A BUCĂȚÍ ~ésc tranz. (ființe sau obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. /Din bucată
bucățì v. a face bucăți.
bucățică f. bucată mică; bucățică ruptă din, leit, aidoma la chip.
bucățesc v. tr. Fac bucățĭ, fragmentez. – În nord și bî-.
bucățícă f., pl. ele (dim. d. bucată). Bucată mică. Fig. Iron. Bună bucățică, bun tacîm, bună pramatie: acest băĭat e o bună bucățică. Bucățică ruptă, leit, aidoma: acest băĭat e bucățică ruptă tată-su. Pl. Lucrurĭ bune (de mîncare). – În nord și bî-.
bucățea s. v. BUCĂȚICĂ. FĂRÎMĂ. PIC.
bucăți vb. v. ÎMBUCĂTĂȚI.
BUCĂȚI s. 1. fărîmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pîine.) 2. fărîmătură, sfărîmătură. (~ dintr-un obiect.)
a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior.d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir.
a-și lua bucățica de la gură expr. a cheltui și ultimul ban (pentru a veni în ajutorul cuiva)
bucățică bună expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică.
nici bechi / boacă / bucățică expr. nimic.

bucățea dex

Intrare: bucățică
bucățică substantiv feminin
bucățea substantiv feminin
Intrare: bucăți
bucăți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a