bubuitură definitie

12 definiții pentru bubuitură

bubuitúră sf [At: ISPIRESCU, L. 99 / P: ~bu-i ~ / Pl: ~ri / E: bubui + -tură] Bubuit.
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tură.
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tură.
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Zgomot scurt, înfundat și puternic; bubuit. O bubuitură înfundată și un zornăit de sticlă spartă curmară vorbăria. PAS, L. I 19. Se aud bubuituri în ușa compartimentului. CARAGIALE, O. II 162. Se auziră niște... bubuituri și duduituri îngrozitoare, ca de tunet. ISPIRESCU, L. 99. ♦ Împușcătură. Cîte zece încărcături de fiecare [pușcă]; în totul lui tot, patruzeci de bubuituri în fiecare zi. SADOVEANU, Z. C. 330. – Pronunțat: -bu-i-.
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. – Din bubui + suf. -(i)tură.
bubuitúră (-bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuitúrii; pl. bubuitúri
bubuitúră s. f. (sil. -bu-i-), g.-d. art. bubuitúrii; pl. bubuitúri
BUBUITÚRĂ s. bubuire, bubuit, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)
bubuitură f. bubuit prelungit.
bubuitúră f., pl. ĭ. Zgomot de tunet orĭ de descărcărĭ de tunurĭ, detunătură.
BUBUITU s. bubuire, bubuit, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. si reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)
BUBUITURĂ SONICĂ bang sonic (v.)

bubuitură dex

Intrare: bubuitură
bubuitură substantiv feminin
  • silabisire: -bu-i-