bubuitor definitie

10 definiții pentru bubuitor

bubuitor, ~oare a [At: MARIAN, î. 356 / P: ~bu-i ~ / Pl: ~i, ~oare / E: bubui + -tor] Care produce zgomote asemănătoare tunetului.
BUBUITÓR, -OÁRE, bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tor.
BUBUITÓR, -OÁRE, bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tor.
BUBUITÓR, -OÁRE, bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. Răspund [valurile] îndîrjite, în cor, la sfidarea înaltă A tunelului bubuitor. TOMA, C. V. 351. – Pronunțat: -bu-i-.
BUBUITÓR, -OÁRE, bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. – Din bubui + suf. -(i)tor.
bubuitór (-bu-i-) adj. m., pl. bubuitóri; f. sg. și pl. bubuitoáre
bubuitór adj. m. (sil. -bu-i-), pl. bubuitóri; f. sg. și pl. bubuitoáre
BUBUITÓR adj. detunător, tunător. (Explozie ~oare.)
BUBUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care bubuie; producător de bubuituri. [Sil. -bu-i-] /a bubui + suf. ~tor
BUBUITOR adj. detunător, tunător. (Explozie ~.).

bubuitor dex

Intrare: bubuitor
bubuitor adjectiv
  • silabisire: -bu-i-