Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

27 defini╚Ťii pentru bubuit

bubu├ş2 sn vz pupui
bubu├ş1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi (3): ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote ├«nfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.
bubu├şt sn [At: MARDARIE, L. 3810 / Pl: ~uri / E: bubui] Zgomot ├«nfundat, puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte Si: bubuire, bubuitur─â.
BUBU├Ź, pers. 3 b├║buie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
BUBU├ŹT s. n. Faptul de a bubui; zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitur─â. ÔÇô V. bubui.
BUBU├Ź, pers. 3 b├║buie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
BUBU├ŹT s. n. Faptul de a bubui; zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitur─â. ÔÇô V. bubui.
BUBU├Ź, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, ├«nt├«iul tunet din prim─âvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera ╚Öi bubuia de se cl─âtina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet ├«ncepu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ÔŚŐ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uria╚Öa chemare [a partidului]. DE╚śLIU, G. 58. ÔŚŐ (Despre arme explozive, ├«n special despre tunuri) ├Änd─âr─âtul lui ├«ncepuser─â s─â bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, ad├«nc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau f─âr─â ├«ntrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ÔŚŐ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spa╚Ťiul ├«n care se fac ele auzite) Mun╚Ťii prindeau s─â bubuie, sub puterea ╚Öuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afar─â. SADOVEANU, P. M. 169. ÔŚŐ (Despre un obiect lovit sau izbit) ╚ślepul ├«ncepu s─â bubuie sub mul╚Ťi pa╚Öi grei. DUMITRIU, B. F. 158. ÔŚŐ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie ╚Öi trosne╚Öte ├«n c─âmin. ODOBESCU, S. I 153.
BUBU├ŹT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic, prelung ╚Öi ├«nfundat, produs de lovituri repetate, explozii etc. ├Än cur├«nd un bubuit surd se auzi, zgomotul crescu ╚Öi tropotele de cai se l─âmurir─â. SADOVEANU, O. I 152. Prin crunt bubuit de grenade luptau Sub ro╚Öul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 197. Solda╚Ťii privesc aiuri╚Ťi spectacolul acesta nou, lipsit de bubuitul tunului. SAHIA, N. 47.
BUBU├Ź, pers. 3 b├║buie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. ÔÇô Onomatopee.
BUBU├ŹT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic ╚Öi ├«nfundat produs de explozii, de lovituri repetate etc.
bubu├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 b├║buie, imperf. 3 sg. bubui├í; conj. prez. 3 s─â b├║buie
bubu├şt s. n.
bubu├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. b├║buie, imperf. 3 sg. bubui├í
bubu├şt s. n.
BUBU├Ź vb. a detuna, a dudui, a tr─âsni, a tuna, a vui, (pop.) a r─âzbubui. (~ ├«n dep─ârtare.)
BUBU├ŹT s. v. bubuitur─â.
bubu├ş (u├ęsc, bubu├şt), vb. ÔÇô A produce un zgomot puternic, a r─âsuna. ÔÇô Mr. mi bubuescu ÔÇ×m─â pl├óngÔÇŁ, bumbunez ÔÇ×bubuiÔÇŁ. Crea╚Ťie expresiv─â, cf. gr. ╬▓╬┐╬╝╬▓╬ş¤ë, lat. bombitare, sl. bubati (care dup─â Byhan 305, ar fi etimonul cuv├«ntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. ÔÇô Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (r─âsun─âtor); bubuitur─â, s. f. (zgomot mare); r─âsbubui, vb. (a r─âsuna).
A BUBU├Ź b├║buie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot ├«nfundat ╚Öi puternic, cu r─âsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.
BUBU├ŹT n. 1) v. A BUBUI. 2) Zgomot puternic ╚Öi ├«nfundat, cu r─âsunet repetat, produs de o surs─â oarecare (tunet, arm─â de foc, explozie etc.). [Sil. -bu-it] /v. a bubui
bubu├Č v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurze╚Öte: tunuri sute bubuiau, se cl─âtina p─âm├óntul AL. [Onomatopee].
bubuit n. sgomot mare (de tunet sau de tunuri).
b├║bu─ş, a -├ş v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetulu─ş or─ş al tunulu─ş; rut. b├║bnuti, a bate toba; s├«rb. bubajati). Tun, detun: bubu─şe tunetu.
BUBUI vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
BUBUIT s. bubuire, bubuitur─â, detona╚Ťie, detunare, detunat, detun─âtur─â, duduit, duduitur─â, tr─âsnet, tr─âsnitur─â, vuiet, (rar) detunet, (├«nv. ╚Öi reg.) sunet, (reg.) dur─ât. (~ tunului.)
a bubui banana expr. (er. ÔÇô d. femei) 1. a avea contact sexual cu un b─ârbat. 2. a practica prostitu╚Ťia.
a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

Bubuit dex online | sinonim

Bubuit definitie

Intrare: bubui
bubui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: bubuit
bubuit substantiv neutru