bușí [At: DOSOFTEI, V. S. 109/2 / Pzi: ~ șesc / E: bg бyшъ] 1 vti A lovi (cu pumnul) Si: a izbi. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt (Pfm; îe) A ~ râsul pe cineva A izbucni în râs. bușít, ~ă [At: COMAN, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: buși] 1 a Lovit (cu pumnul). 2 a (Îe) ~ cu leuca Beat. 3 sf (Îcs) De-a ~ a Joc cu mingea nedefinit mai îndeaproape. BUȘÍ, bușesc,
vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din
bg. bușa, sb. bušiti. BUȘÍ2, bușesc,
vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din
bg. bușa, scr. bušiti. BUȘI1 s. m. pl. (Numai în
loc. adv.)
În patru buși = sprijinit pe mîini și pe picioare, în patru labe. [Copiii mici] se lăsau încet-încet și rîdeau iar, cînd se vedeau în patru buși la pămînt, scăpați de amețeala statului în picioare. SANDU-ALDEA, U. P. 160. (În legătură cu verbe de mișcare)
De-a bușilea (sau
bușite, bușele) = pe brînci. Cățărîndu-se din stei în stei, mai d-a bușele... se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. – Forme gramaticale: bușilea, bușile, bușele.
BUȘÍ2, bușesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A lovi (cu pumnul), a izbi. Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. ◊
Intranz. Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. (
Fig.) Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323.
2. A împinge (pe cineva) cu putere, a îmbrînci, a trînti. Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. ◊
Expr. A-l buși pe cineva rîsul = a-l apuca pe cineva un rîs nestâpînit. Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.
BUȘÍ2, bușesc,
vb. IV.
Tranz. și
intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦
Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din
buși1. bușí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bușésc,
imperf. 3
sg. bușeá;
conj. prez. 3 să bușeáscă
bușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușésc, imperf. 3 sg. bușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bușeáscă BUȘÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti. bușí (șésc, -ít), vb. –
1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. –
2. A da jos, a doborî, a trînti.
Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72);
cf. bg. buš „dau cu pumnii”,
sb.,
cr.,
ceh. bušiti „a lovi”.
Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte.
Der. buș,
s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea;
înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele;
cf. mr.,
megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un
lat. *bysseus, din
gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș,
s. m. (
Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la
lat. byssus „in” (
cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală,
s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură,
s. f. (bușeală); bușai,
s. n. (corecție).
A BUȘÍ ~ésc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti bușì v. a îmbrânci: calul rău l’a bușit AL.
bușésc v. tr. (bg. bušy, bușesc; sîrb. bušiti, a buși, a se prăbuși; rus. búhati, bukatĭ, a buși, buševátĭ, a vîjîĭ, a mugĭ; ceh. bušitl, a buși. Cp. și cu ung. búsitnĭ, a întrista. V.
bufnesc, înă- și
prăbușesc). Trîntesc cu violență, fac să răsune pămîntu de cădere (vorbind de ființe saŭ lucrurĭ grele): nu știŭ cine tot bușește în becĭ.
buși vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI. TRÎNTI.