buși definitie

2 intrări

27 definiții pentru buși

buș3, ~ă a [At: T. DINU, Ț.O., ap. DA ms / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Olt) Roșcat.
buș2 sm [At: G. GIUGLEA, ap. DA / Pl: ~i / E: lat byssus] (Îrg) Ciorap gros de lână, lucrat, de obicei, cu un singur cârlig.
buș1 [At: ANON. CAR. / Pl: ~e, ~uri / E: nct] (Pop) 1 sm (Mpl) Pumn. 2 sm, sn (Îlav) În patru ~i sau de-a ~le(a) În patru labe. 3 sm (Pex; lpl) Lovitură puternică. 4 sm Pietricele folosite într-un joc numit în buși. 5 sm (Reg) Pământ strâns laolaltă.
bușái sn [At: TDRG / Pl: ? / E: buși] (Pop) Lovitură puternică (cu pumnul).
bușí [At: DOSOFTEI, V. S. 109/2 / Pzi: ~ șesc / E: bg бyшъ] 1 vti A lovi (cu pumnul) Si: a izbi. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt (Pfm; îe) A ~ râsul pe cineva A izbucni în râs.
BUȘ, (1) buși, s. m. (2) bușuri, s. n. 1. S. m. (Pop.) Pumn. ◊ (În expr.) În patru buși = în patru labe. De-a bușilea = pe brânci. 2. S. n. (Înv.) Lovitură puternică dată cu pumnii. [Formă gramaticală: (în expr.) bușilea] – Din buși2.
BUȘÍ, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, sb. bušiti.
BUȘI1 s. m. pl. (În expr.) În patru buși = în patru labe. De-a bușilea = pe brânci. [Formă gramaticală: (în expr.) bușilea] – Din buși2.
BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, scr. bušiti.
BUȘI1 s. m. pl. (Numai în loc. adv.) În patru buși = sprijinit pe mîini și pe picioare, în patru labe. [Copiii mici] se lăsau încet-încet și rîdeau iar, cînd se vedeau în patru buși la pămînt, scăpați de amețeala statului în picioare. SANDU-ALDEA, U. P. 160. (În legătură cu verbe de mișcare) De-a bușilea (sau bușite, bușele) = pe brînci. Cățărîndu-se din stei în stei, mai d-a bușele... se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. – Forme gramaticale: bușilea, bușile, bușele.
BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi (cu pumnul), a izbi. Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. ◊ Intranz. Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. (Fig.) Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323. 2. A împinge (pe cineva) cu putere, a îmbrînci, a trînti. Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. ◊ Expr. A-l buși pe cineva rîsul = a-l apuca pe cineva un rîs nestâpînit. Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.
BUȘI1 s. m. pl. (În expr.) În patru buși = în patru labe. De-a bușilea = pe brânci. [Formă gramaticală: (în expr.) bușilea] – Comp. bg. buša „a lovi cu pumnul”.
BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din buși1.
!buș1 (pumn, joc, ciorap) (pop.) s. m., pl. buși
bușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușésc, imperf. 3 sg. bușeá; conj. prez. 3 să bușeáscă
buși s. m. pl.
bușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușésc, imperf. 3 sg. bușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bușeáscă
BUȘ s. v. pumn.
BUȘÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.
bușí (șésc, -ít), vb.1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buș, s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș, s. m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură, s. f. (bușeală); bușai, s. n. (corecție).
BUȘI ~ m. la pl. 1): În patru ~ în patru labe. 2): De-a bușilea târându-se pe brânci. /v. a buși
A BUȘÍ ~ésc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti
buș m. pumn, numai în locuțiunea: a merge de-a bușile, pe mâini si pe picioare (cum umblă pruncii). [Vechiu-rom. buș, pumn (Dosofteiu), sens păstrat de formele derivate: probabil de origină onomatopeică].
bușì v. a îmbrânci: calul rău l’a bușit AL.
bușésc v. tr. (bg. bušy, bușesc; sîrb. bušiti, a buși, a se prăbuși; rus. búhati, bukatĭ, a buși, buševátĭ, a vîjîĭ, a mugĭ; ceh. bušitl, a buși. Cp. și cu ung. búsitnĭ, a întrista. V. bufnesc, înă- și prăbușesc). Trîntesc cu violență, fac să răsune pămîntu de cădere (vorbind de ființe saŭ lucrurĭ grele): nu știŭ cine tot bușește în becĭ.
buș s. v. PUMN.
buși vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI. TRÎNTI.

buși dex

Intrare: buș (pl. i)
buș pl. i
Intrare: buși
buși substantiv masculin plural verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a