buĭestraș definitie

12 definiții pentru buĭestraș

buiestráș, ~ă [At: SLAVICI, N. I, 105 / V: ~rúș / Pl: ~i, ~e / E: buiestru + -aș] 1-2 sm, a (Cal) care merge în buiestru (2).
BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj., s. m. (Cal) care merge în buiestru (1); buiestru (2). – Buiestru + suf. -aș.
BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj., s. m. (Cal) care merge în buiestru (1); buiestru (2). – Buiestru + suf. -aș.
BUIESTRÁȘ, buiestrași, s. m. Cal care merge în buiestru. Tătarul abia se putea ține de stăpînul său pe buiestrașul lui cu urechile aplecate îndărăt. SADOVEANU, J. 143. Ajungînd la cotul dealului, unde apucă drumul spre Poienița, buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, O. I 373. Flăcăul dă călcîie buiestrașului. CARAGIALE, O. I 372. ◊ (Adjectival) Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I 92.
BUIESTRÁȘ, buiestrași, s. m. (Adesea adjectival) Cal care merge în buiestru. – Din buiestru + suf. -aș.
buiestráș (-ies-) adj. m., s. m., pl. buiestráși
buiestráș adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buiestráși
BUIESTRÁȘ adj., s. buiestru. (Cal ~.)
BUIESTRÁȘ ~i m. Cal care merge în buiestru. [Sil. bu-ies-] /buiestru + suf. ~aș
buiestraș m. cal în buiestru.
buĭestráș, -ă adj. Care merge’n buĭestru: cal buĭestraș. – Și bo- (vest). V. trăpaș.
BUIESTRAȘ adj., s. buiestru. (Cal ~.)

buĭestraș dex

Intrare: buiestraș (s.m.)
buiestraș substantiv masculin
  • silabisire: -ies-
Intrare: buiestraș (adj.)
buiestraș adjectiv
  • silabisire: -ies-