brut definitie

2 intrări

22 definiții pentru brut

brut1 sn [At: POLIZU / V: sf / E: svc brut] (Reg) Pâine neagră, de calitate inferioară.
brut2, ~ ă a [At: MAIORESCU, CR. III, 160 / Pl: ~uri, ~e / E: fr brut] 1 Care se găsește în stare naturală Si: neprelucrat. 2 Care nu a fost încă transformat în produs finit Si: neprelucrat. 3 (D. greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul. 4 (D. venituri) Care a fost socotit împreună cu cheltuielile și impozitele aferente.
BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. (Despre materiale, obiecte etc.) Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; care nu a fost încă transformat în produs finit. 2. (Despre greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul, vasul etc. în care se află; din care nu s-a scăzut daraua. 3. (Despre un venit) Care a fost socotit împreună cu cheltuielile, impozitele etc. aferente. – Din lat. brutus, fr. brut.
BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; care nu a fost încă transformat în produs finit. 2. (Despre greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul, vasul etc. în care se află, din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) care a fost socotit împreună cu cheltuielile, impozitele etc. aferente. – Din lat. brutus, fr. brut.
BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. (Despre o materie primă) Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; (despre un produs în curs de prelucrare) care a ajuns la un anumit stadiu al procesului de fabricare, care n-a fost încă transformat în produs finit. Piele brută. ◊ Fig. (Despre ființe) Lipsit de finețe; necioplit, grosolan. Și unul din ei [dintre boi] – de sînge mai iute, Mai făr’de mănuși, mai brut, mai vulgar- Muge confratelui. TOMA, C. V. 186. 2. (Despre greutatea mărfurilor; în opoziție cu net) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) din care nu s-au scăzut cheltuielile. Greutate brută. Venit brut. Salariu brut.
BRUT, -Ă, bruți, -te, adj. 1. (Despre o materie primă) Care se găsește în stare naturală, încă neprelucrat; (despre un produs în stare de prelucrare) care n-a fost încă transformat în produs finit. 2. (Despre greutatea mărfurilor) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) din care nu s-au scăzut cheltuielile, impozitele etc. – Lat. lit. brutus (fr. brut).
brut adj. m., pl. bruți; f. brútă, pl. brúte
brut adj. m., pl. bruți; f. sg. brútă, pl. brúte
BRUT adj. 1. grosolan, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, (reg.) lișteav. (Material lemnos ~.) 2. v. netăbăcit.
Brut ≠ net
BRUT, -Ă adj. (Despre materii) În stare naturală; (despre compuse) netransformat într-un alt produs finit, neterminat. 2. (Op. net; despre greutatea unei mărfi) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre venit) din care nu au fost scăzute cheltuielile. [Cf. it. bruto, fr. brut, lat. brutus].
BRUT, -Ă adj. 1. care se găsește în stare naturală, neprelucrat, încă netransformat într-un produs finit. 2. (despre greutatea mărfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scăzute cheltuielile de producție, pierderile, impozitul etc. (< lat. brutus, fr. brut, it. bruto)
brut (-turi), s. n. – Pîine neagră. Sl. brotŭ, de la v. germ. brot (› germ. Brot), cf. Cihac, II, 29. Cuvînt înv., puțin folosit. – Der., de uz curent: brutar, s. m. (persoană care face sau vinde pîine); brutăreasă, s. f. (femeie care face sau vinde pîine; soția brutarului); brutăresc, adj. (de brutari); brutărească, s. f. (dans tipic); brutărie, s. f. (clădire unde se face sau se vinde pîinea).
brut (brútă), adj. – Neprelucrat, ordinar, necizelat. Fr. brut. – Der. brută, s. f., din fr. brute; brutal, adj., din fr. brutal; brutalitate, s. f., din fr. brutalité; brutaliza, vb., din fr. brutaliser; abrutiza, vb., din fr. abrutir, tratat ca în echivalența simbol-simboliza, general-generaliza etc.
BRUT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre materiale) Care n-a fost încă prelucrat; netransformat încă în produs finit; în stare naturală. Petrol ~. 2) (despre greutatea unor mărfuri) Care constă din greutatea propriu-zisă și greutatea ambalajului și/sau a vehiculului de transport. 3) (despre venituri) Care este evaluat fără a scădea impozitul sau cheltuielile aferente. 4) fig. Care nu a fost supus unor operații intelectuale. Fapte ~te. /<lat. brutus, fr. brut
brut n. pâine neagră, pită (învechit). [Nemț. BROT, printr’un intermediar săsesc].
brut a. 1. grosolan (în stare cum l’a produs natura): om brut; 2. care n’a fost rafinat: zahăr brut, aur brut; 3. lipsit de viață, inert: corp brut, piatră, sau mineral; 4. în comerț, totul fără scăderea cheltuielilor: produs brut; greutate brută, fără a ținea în seamă daraua. ║ m. 1. animal fără rațiune; 2. fig. om stupid și grosolan.
1) brut n., pl. urĭ (sas. brut, germ. brot, pîne de unde și vsl. brotŭ). Munt. Vechĭ. Pîne neagră, mai ales soldățească. – V. pită.
*2) brut, -ă adj. (fr. brut, d. lat. brutus, greoĭ, stupid). Care nu e format, necĭoplit, grosolan: om brut. Cum l-a produs natura, nativ: diamant, aur brut. Zahăr brut, nerafinat. Corp brut, inert, fără vĭață, ca o peatră. Produs brut, acela din care nu s’au scos cheltuĭelile, în opoz. cu net. Greutate brută, aceĭa din care nu s’a scăzut daraŭa. Adv. În mod brut: a socoti brut.
BRUT adj. 1. grosolan, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, (reg.) lișteav. (Material ~.) 2. crud, neargăsit, neprelucrat, netăbăcit, verde. (Piei ~.)
țiței brut, (engl.= oil, petroleum) în geologie termen sin. celui de petrol (brut). În domeniul prelucrării petrolului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului.
BRUT. 1. Italianul Bartolomeo Brutti, postelnicul Iui Petru Șchiopul (16 A IV; Isp I1), nume imitat, in secolul următor; Pătrașco, fiul lui Brut, 1617 (17 A IV 122); prenume: Brut, frate cu Miron și Gheorghe 1668 (Isp III2 p. 4); Brut, Toma, staroste (17 A I 104); Bruta al Brutei (17 B II 241); cf. și subst. regional brut „pline neagră”.

brut dex

Intrare: brut
brut adjectiv
Intrare: Brut
Brut