bruiere definitie

2 intrări

15 definiții pentru bruiere

bruia vt [At: DN2 / P: bru-ia / Pzi: ~ iez / E: fr brouiller] 1 A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. 2 (Fig; fam) A face gălăgie, astfel că cei care vorbesc nu se aud.
bruiére sf [At: DEX-S / P: bru-ie~ / Pl: ~ri / E: bruia] 1 Perturbare a recepției unor semnale electromagnetice. 2 (Fig; fam) Gălăgie, încât vorbitorii nu se aud Cf bruia (2).
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.
BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.
BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba o emisiune radiofonică. – Fr. bruire.
bruiá (a ~) vb., ind. prez. 3 bruiáză, 1 pl. bruiém; conj. prez. 3 să bruiéze
bruiá vb. (sil. -ia), ind. prez. 1 sg. bruiéz, 3 sg. și pl. bruiáză, 1 pl. bruiém (sil. -iem); conj. prez. 3 sg. și pl. bruiéze
bruiére s. f. (sil. bru-ie-)
BRUIÉRE s. v. bruiaj.
BRUIÁ vb. I. tr. A perturba recepționarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p.i. 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. brouiller].
BRUIÉRE s.f. Acțiunea de a bruia; bruiaj. [Pron. bru-ie-. [< bruia].
BRUIÁ vb. tr. a perturba o audiție radiofonică. (< fr. brouiller)
A BRUIÁ ~iéz tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller

bruiere dex

Intrare: bruia
bruia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ia
Intrare: bruiere
bruiere substantiv feminin
  • silabisire: bru-ie-