Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

15 defini╚Ťii pentru bruiere

bruia vt [At: DN2 / P: bru-ia / Pzi: ~ iez / E: fr brouiller] 1 A perturba recep╚Ťia unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. 2 (Fig; fam) A face g─âl─âgie, astfel c─â cei care vorbesc nu se aud.
brui├ęre sf [At: DEX-S / P: bru-ie~ / Pl: ~ri / E: bruia] 1 Perturbare a recep╚Ťiei unor semnale electromagnetice. 2 (Fig; fam) G─âl─âgie, ├«nc├ót vorbitorii nu se aud Cf bruia (2).
BRUI├ü, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recep╚Ťia unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] ÔÇô Din fr. brouiller.
BRUI├ëRE s. f. Ac╚Ťiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] ÔÇô V. bruia.
BRUI├ü, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recep╚Ťia unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] ÔÇô Din fr. brouiller.
BRUI├ëRE s. f. Ac╚Ťiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] ÔÇô V. bruia.
BRUI├ü, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba o emisiune radiofonic─â. ÔÇô Fr. bruire.
brui├í (a ~) vb., ind. prez. 3 brui├íz─â, 1 pl. brui├ęm; conj. prez. 3 s─â brui├ęze
brui├í vb. (sil. -ia), ind. prez. 1 sg. brui├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. brui├íz─â, 1 pl. brui├ęm (sil. -iem); conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. brui├ęze
brui├ęre s. f. (sil. bru-ie-)
BRUIÉRE s. v. bruiaj.
BRUI├ü vb. I. tr. A perturba recep╚Ťionarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p.i. 3,6 -iaz─â, ger. -ind. / < fr. brouiller].
BRUI├ëRE s.f. Ac╚Ťiunea de a bruia; bruiaj. [Pron. bru-ie-. [< bruia].
BRUI├ü vb. tr. a perturba o audi╚Ťie radiofonic─â. (< fr. brouiller)
A BRUI├ü ~i├ęz tranz. (recep╚Ťia unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de und─â identic─â. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller

Bruiere dex online | sinonim

Bruiere definitie

Intrare: bruia
bruia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ia
Intrare: bruiere
bruiere substantiv feminin
  • silabisire: bru-ie-