bruiat definitie

2 intrări

14 definiții pentru bruiat

bruia vt [At: DN2 / P: bru-ia / Pzi: ~ iez / E: fr brouiller] 1 A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. 2 (Fig; fam) A face gălăgie, astfel că cei care vorbesc nu se aud.
bruiát1 sn [At: MDA ms / P: bru-iat / Pl: ~uri / E: bruia] 1-2 Bruiere (1-2).
bruiát2, ~ ă a [At: DEX2 / P: bru-iat / Pl: ~ați, ~ e / E: bruia] (D. posturi de radioemisie) Perturbat prin zgomote.
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.
BRUIÁT, -Ă, bruiați, -te, adj. (Despre posturi de radioemisie) Perturbat prin zgomote. [Pr.: bru-iat] – V. bruia.
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.
BRUIÁT, -Ă, bruiați, -te, adj. (Despre posturi de radioemisie) Perturbat prin zgomote. [Pr.: bru-iat] – V. bruia.
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba o emisiune radiofonică. – Fr. bruire.
bruiá (a ~) vb., ind. prez. 3 bruiáză, 1 pl. bruiém; conj. prez. 3 să bruiéze
bruiá vb. (sil. -ia), ind. prez. 1 sg. bruiéz, 3 sg. și pl. bruiáză, 1 pl. bruiém (sil. -iem); conj. prez. 3 sg. și pl. bruiéze
bruiát adj. m. (sil. bru-iat), pl. briáți; f. sg. bruiátă, pl. bruiáte
BRUIÁ vb. I. tr. A perturba recepționarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p.i. 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. brouiller].
BRUIÁ vb. tr. a perturba o audiție radiofonică. (< fr. brouiller)
A BRUIÁ ~iéz tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller

bruiat dex

Intrare: bruia
bruia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ia
Intrare: bruiat
bruiat adjectiv
  • silabisire: bru-iat