bruiáj sn [At: LTR / P: bru-iaj / Pl: ~e / E: fr brouillage] 1-2 Bruiere (1-2).

BRUIÁJ s. n. Faptul de a bruia. [Pr.: bru-iaj] – Din fr. brouillage.

BRUIÁJ s. n. Faptul de a bruia. [Pr.: bru-iaj] – Din fr. brouillage.

BRUIÁJ s. n. Faptul de a bruia. – Fr. brouillage.

bruiáj s. n., pl. bruiáje

bruiáj s. n. (sil. -iaj), pl. bruiáje

BRUIÁJ s. (FIZ.) bruiere. (~ul unui post de radio.)

BRUIÁJ s.n. Perturbare a audițiilor radiofonice ale unui post prin emiterea de semnale parazite pe lungimea de undă respectivă. [Cf. fr. brouillage].

BRUIÁJ s. n. faptul de a bruia; perturbare electromagnetică voită a recepției undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeași frecvență. (< fr. brouillage)