Dicționare ale limbii române

2 intrări

24 definiții pentru bruftuluire

bruftui vt [At: DAME, T. 103 / V: ~tului, ~ ust~, ~ uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.
bruftuluí v vz bruftui
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV v. bruftui.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV v. bruftui.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că eu face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. A bruftui (2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bruftui (2). – Din bruft.
bruftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá; conj. prez. 3 să bruftuiáscă
bruftuluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 să bruftuluiáscă
bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiáscă
bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiáscă
BRUFTUÍ vb. v. brusca.
BRUFTULUÍ vb. v. brusca.
BRUFTULUÍRE s. v. bruscare.
A BRUFTUÍ ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.
bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.
bruftui vb. v. BRUSCA.
bruftului vb. v. BRUSCA.
bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).
bruftului, bruftuluiesc v. t. v. bruftui.

Bruftuluire dex online | sinonim

Bruftuluire definitie

Intrare: bruftui
bruftului verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bruftui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bruftuluire
bruftuluire