24 definiții pentru bruftuluire
bruftui vt [At: DAME, T. 103 / V: ~tului, ~ ust~, ~ uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini. BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] –
Bruft +
suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV
v. bruftui. BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] –
Bruft +
suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV
v. bruftui. BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Mold.)
A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui.
2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că eu face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc,
vb. IV.
Tranz. A bruftui (
2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.
BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft.
2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A bruftui
(2). – Din
bruft. bruftuí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bruftuiésc,
imperf. 3
sg. bruftuiá;
conj. prez. 3 să bruftuiáscă
bruftuluí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bruftuluiésc,
imperf. 3
sg. bruftuluiá;
conj. prez. 3 să bruftuluiáscă
bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiáscă bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiáscă BRUFTULUÍRE s. v. bruscare. A BRUFTUÍ ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec. bruftuì v.
1. a tencui un zid;
2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.
bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V.
pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.
bruftui, bruftuiesc,
v. t. 1. a certa, a dojeni.
2. a brusca (pe cineva).
bruftului, bruftuluiesc
v. t. v.
bruftui. Bruftuluire dex online | sinonim
Bruftuluire definitie
Intrare: bruftui
bruftului verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bruftui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a