bruftului definitie

2 intrări

33 definiții pentru bruftului

bruft sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).
bruftui vt [At: DAME, T. 103 / V: ~tului, ~ ust~, ~ uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.
bruftuluí v vz bruftui
BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV v. bruftui.
BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
BRUFTULUÍ vb. IV v. bruftui.
BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că eu face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. A bruftui (2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.
BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.
BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bruftui (2). – Din bruft.
bruft (reg.) s. n., pl. brúfturi
bruftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá; conj. prez. 3 să bruftuiáscă
bruftuluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 să bruftuluiáscă
bruft s. n., pl. brúfturi
bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiáscă
bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiáscă
BRUFTUÍ vb. v. brusca.
BRUFTULUÍ vb. v. brusca.
bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.
A BRUFTUÍ ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].
bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.
bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.
bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.
bruftui vb. v. BRUSCA.
bruftului vb. v. BRUSCA.
bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).
bruftului, bruftuluiesc v. t. v. bruftui.

bruftului dex

Intrare: bruft
bruft substantiv neutru
Intrare: bruftui
bruftului verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bruftui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a