Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

31 defini╚Ťii pentru bruftuire

bruftui vt [At: DAME, T. 103 / V: ~tului, ~ ust~, ~ uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.
bruftu├şre sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: bruftui] 1-4 Bruftuial─â (1-4).
bruftulu├ş v vz bruftui
BRUFTU├Ź, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftulu├ş vb. IV] ÔÇô Bruft + suf. -ui.
BRUFTU├ŹRE, bruftuiri, s. f. (Reg. ╚Öi fam.) Ac╚Ťiunea de a bruftui. ÔÇô V. bruftui.
BRUFTULU├Ź vb. IV v. bruftui.
BRUFTU├Ź, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftulu├ş vb. IV] ÔÇô Bruft + suf. -ui.
BRUFTU├ŹRE, bruftuiri, s. f. (Reg. ╚Öi fam.) Ac╚Ťiunea de a bruftui. ÔÇô V. bruftui.
BRUFTULU├Ź vb. IV v. bruftui.
BRUFTU├Ź, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a oc─âr├«; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... ╚Öi o oc─âra cu imputarea c─â eu face ochi dulci logof─âtului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.
BRUFTULU├Ź, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. A bruftui (2), a brusca. C├«nt─â... c├«nd e tare am─âr├«t─â, c├«nd o bruftuluie╚Öte jup├«n Mo╚Ťatu. STANCU, D. 353.
BRUFTU├Ź, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
BRUFTU├ŹRE, bruftuiri, s. f. (Reg.) Ac╚Ťiunea de a bruftui.
BRUFTULU├Ź, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bruftui (2). ÔÇô Din bruft.
bruftu├ş (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. bruftui├ęsc, imperf. 3 sg. bruftui├í; conj. prez. 3 s─â bruftui├ísc─â
bruftu├şre (fam.) s. f., g.-d. art. bruftu├şrii; pl. bruftu├şri
bruftulu├ş (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. bruftului├ęsc, imperf. 3 sg. bruftului├í; conj. prez. 3 s─â bruftului├ísc─â
bruftu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. bruftui├ęsc, imperf. 3 sg. bruftui├í.; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. bruftui├ísc─â
bruftu├şre s. f., g.-d. art. bruftu├şrii; pl. bruftu├şri
bruftulu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. bruftului├ęsc, imperf. 3 sg. bruftului├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. bruftului├ísc─â
BRUFTU├Ź vb. v. brusca.
BRUFTU├ŹRE s. v. bruscare.
BRUFTULU├Ź vb. v. brusca.
A BRUFTU├Ź ~i├ęsc tranz. 1) (pere╚Ťi, ziduri etc.) A acoperi cu tencuial─â (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
bruftu├Č v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se r─âsti, a brusca: ├«ncepu sÔÇÖo goneasc─â ╚Öi sÔÇÖo bruftuiasc─â.
bruftu─ş├ęsc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba sa┼ş ╚Öi cu gh─şontu.
bruftui vb. v. BRUSCA.
bruftuire s. v. BRUSCARE.
bruftului vb. v. BRUSCA.
bruftui, bruftuiesc, v. t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva).
bruftului, bruftuluiesc v. t. v. bruftui.

Bruftuire dex online | sinonim

Bruftuire definitie

Intrare: bruftui
bruftului verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bruftui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bruftuire
bruftuire substantiv feminin