brudnic definitie

13 definiții pentru brudnic

brúdnic, ~ă a [At: DA / Pl: ~ici, ~ ice / E: brud(iu) + -nic] 1-2 (Reg) Brudiu (1-2).
BRÚDNIC, -Ă, brudnici, -ce, adj. (Reg.) Brudiu. – Brud[iu] + suf. -nic.
BRÚDNIC, -Ă, brudnici, -ce, adj. (Reg.) Brudiu. – Brud[iu] + suf. -nic.
BRÚDNIC1, brudnici, s. m. Brudar. Brudnicul cel vechi s-a mirat de asemenea plată, cum nu primise niciodată într-un veac de om de cînd trăia la acel vad. SADOVEANU, N. P. 151.
BRÚDNIC2, -Ă, brudnici, -e, adj. (Regional) Brudiu. Dar unde-s brudnicii copii Și unde-s rîsetele lor? IOSIF, PATR. 8. Se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50.
BRÚDNIC1, brudnici, s. m. (Reg.) Brudar. – Din brod + suf. -nic.
BRÚDNIC2, -Ă, brudnici, -e, adj. (Reg.) Brudiu. – Din brud[iu] + suf. -nic.
brúdnic adj. m., pl. brúdnici; f. sg. brúdnică, pl. brúdnice
BRÚDNIC adj. v. mic, nevârstnic, tânăr.
BRÚDNIC s. v. podar.
brudnic a. Mold. sburdalnic, naiv: ca o copilă brudnică NEGR. [Și brodiu, brudiu, origină necunoscută].
brudnic adj. v. MIC. NEVÎRSTNIC. TÎNĂR.
brudnic s. v. PODAR.

brudnic dex

Intrare: brudnic
brudnic adjectiv