brotac definitie

12 definiții pentru brotac

brotác sm [At: CANTEMIR, IST. 108 / V: brătác, broátăc, broátic, brotéc, brutác, botrác, brostác, brotéc, borátec, broticál, burátic / Pl: ~aci / E: lat brotachus] 1 (Zlg) Animal amfibiu înrudit cu broasca, verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor Si: brotăn (1), broască-de-iarbă, brotăcel, răcălie, răcănel, răcăteț (Hyla arborea). 2 (Mor) Broască (28).
BROTÁC, brotaci, s. m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândac – gândăcel etc.).
BROTÁC, brotaci, s. m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândac – gândăcel etc.).
BROTÁC, brotaci, s. m. Broatec. Brotaci și șopîrle... șerpi și viermi stăteau ca într-o încremenire pînă cobora amurgul și noaptea. CAMILAR, T. 200. Voi, copiii, intrați goi-pușcă și plescăiți în apă ca brotacii. PAS, Z. I 236.
BROTÁC, brotaci, s. m. Broatec. – V. broatec.
brotác s. m., pl. brotáci
brotác s. m., pl. brotáci
BROTÁC s. 1. v. brotăcel. 2. broască. 3. călcâi.
brotác (brotáci), s. m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. Der. brotăcel, s. m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, s. f. (mulțime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.
brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv].
brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.
BROTAC s. 1. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel. 2. (TEHN.) broască, căpătîi. (~ la roata morii.) 3. (CONSTR.) călcîi.

brotac dex

Intrare: brotac
brotac substantiv masculin