broscúță sf [At: CARAGIALE, S. 45 / Pl: ~țe / E: broască + -uț] 1-2 Broască (1) (mică). 3 Broască (20). 4 (Reg) Broască (36).

BROSCÚȚĂ, broscuțe, s. f. Diminutiv al lui broască (I). – Broască + suf. -uță.

BROSCÚȚĂ, broscuțe, s. f. Diminutiv al lui broască (1). – Broască + suf. -uță.

BROSCÚȚĂ, broscuțe, s. f. Diminutiv al lui broască (I 1). Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. GÎRLEANU, L. 16.

BROSCÚȚĂ, broscuțe, s. f. Diminutiv al lui broască (I).

broscúță s. f., g.-d. art. broscúței; pl. broscúțe

broscúță s. f., g.-d. art. broscúței; pl. broscúțe

broscúță f., pl. e. Dim. d. broască.